Vehiculele cu masa maxima autorizata mai mare de 3,5 tone au, incepand de luni, restrictii de circulatie prin municipiul Arad.
Restricitia este reglementata printr-o hotarare a Consiliului Local Muncipal Arad, aprobata in luna martie, care a intrat in vigoare incepand de luni, 16 mai. Astfel, vehiculele cu masa maxima autorizata mai mare de 3,5 t nu mai pot circula prin municipiu, iar in zonele limitrofe ale orasului, accesul este permis numai pe baza de autorizatie emisa de Primarie.

Potrivit hotararii Consiliului Local Municipal Arad, accesul vehiculelor cu masa maxima autorizata cuprinsa intre 7,5 tone si 12,5 tone in centrul municipiului este interzis, iar pentru zonele limitrofe se percepe o taxa de 3.000.000 de lei pe luna sau 250.000 de lei pe zi. De asemenea, vehicolele cu masa maxima autorizata cuprinsa intre 12,5 tone si 16 tone trebuie sa detina o autorizatie de acces in zonele limitrofe ale municipiului a carei valoare se ridica la 4.000.000 de lei pe luna sau 300.000 de lei pe zi.

In cazul vehiculelor cu masa maxima autorizata cuprinsa intre 16 tone si 22 tone valoarea autorizatiei se ridica la 5.000.000 de lei pe luna sau 350.000 de lei pe zi, iar in cazul celor cu masa maxima autorizata cuprinsa intre 22 tone si 28 tone autorizatia costa 6.000.000 de lei pe luna sau 600.000 de lei pe zi. Pentru vehiculele cu masa maxima autorizata mai mare de 28 tone, taxele percepute de Primarie pentru accesul in zonele limitrofe ale orasului se ridica la 10.000.000 de lei pe luna sau 3.000.000 lei pe zi.

Sunt exceptate de la aplicarea prevederilor acestei hotarari, urmatoarele categorii de vehicule: cele apartinand Ministerul Apararii Nationale, Politiei, Serviciilor de Ambulanta, Pompieri, Protectie Civila, Politia de Frontiera, Ministerul Justitiei, Ministerul Administratiei si Internelor, institutii ale statului cu atributii in securitatea si siguranta nationala, servicii publice comunitare pentru situatii de urgenta cele destinate interventiei la retele tehnico edilitare, cum ar fi CTP, RAAC, CFR, RADM, CET, SC Electrica SA, Distrigaz, cele apartinand societatilor care presteaza servicii publice de gospodarire comunala si salubritate, cele apartinand Companiei Nationale Posta Romana S.A. si agentilor economici care efectueaza servicii similare, cele care efectueaza transporturi funerare.

Potrivit primarului municipiului Arad, Gheorghe Falca, aceasta hotarare va asigura administrarea mai eficienta a drumurilor dar si protejarea infrastructurii rutiere.