Consiliul Judeţean Arad a început o campanie de identificare, promovare şi sprijinire a activităţilor de voluntariat, intitulată „Voluntar judeţean 2011”, iniţiativa aparţinând preşedintelui CJ Nicolae Ioţcu.
„Scopul acestei campanii este acela de a promova activităţile de voluntariat pe domeniile social, cultural, învăţământ în judeţul Arad, precum şi creşterea gradului de sensibilizare cu privire la valoarea şi importanţa voluntariatului. Prin campania ‘Voluntar judeţean 2011’ ne dorim implicare directă în activităţi de voluntariat specifice, având parteneri instituţii publice din Arad, cele două universităţi, ONG-uri şi persoane fizice. Şi, nu în ultimul rând, ne dorim sprijinul mass-media locală, ca parteneri direcţi în promovarea campaniei”, a declarat Nicolae Ioţcu.

Anul 2011 a fost desemnat „Anul european al activităţilor de voluntariat care promovează cetăţenia activă”. Scopul general al acestui proiect este acela de a încuraja şi sprijini, îndeosebi prin schimburi de experienţă şi bune practici, eforturile depuse de comunitate, de statele membre, de autorităţile locale şi regionale pentru a crea la nivelul societăţii civile condiţii favorabile voluntariatului în Uniunea Europeană precum şi pentru a spori vizibilitatea activităţilor de voluntariat. AGERPRES