Aproximativ 100 de specialişti în asistenţă socială şi protecţia copilului din ţară s-au reunit la Bistriţa, timp de trei zile, în cadrul întâlnirii de lucru a serviciilor sociale angrenate în strategia de dezvoltare 2021-2025, a anunţat joi preşedintele Consiliului Judeţean
Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan.
Printre participanţi se numără preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii, Florica Cherecheş.

Preşedintele CJ Bistriţa-Năsăud a menţionat într-o postare pe Facebook progresele făcute în judeţ în domeniul protecţiei minorilor, precizând că obiectivul până la sfârşitul anului 2022 este ca niciun copil să nu mai crească în orfelinat.

„Judeţul nostru a ajuns de la a nu avea nicio casă de tip familial în 2012, la momentul în care putem să ne asumăm că, până la finalul anului următor, niciun copil din judeţul nostru nu va mai creşte în orfelinat. În 2012, am început programul „Salvăm copilării din coşmarul instituţionalizării”, respectiv închiderea orfelinatelor de tip vechi şi deschiderea caselor de tip familial.  Acesta este pe ultima sută de metri. Este vorba despre: 5 case de tip familial, realizate la Bistriţa, Năsăud şi Teaca, în colaborare cu Fundaţia Hope and Homes for Children România; 7 case de tip familial, construirea unui Centru de zi şi reabilitarea unei clădiri pentru un alt astfel de centru, finanţare prin fonduri europene; urmează încă 2 case de tip familial la Slătiniţa şi Viişoara şi o locuinţă maxim protejată pentru tinerii cu dizabilităţi la Viişoara, în parteneriat cu HHC”, a scris Radu Moldovan.

Potrivit acestuia, investiţiile făcute până acum de Consiliul Judeţean şi partenerii săi pentru Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bistriţa-Năsăud se ridică la aproximativ 4,5 milioane de euro. AGERPRES