borboly_csaba2.jpgAproape două mii de proiecte cu finanţare europeană au fost derulate în Harghita, în perioada 2007-2013, arată o analiză realizată de Consiliul Judeţean Harghita. Datele statistice, prezentate joi într-o conferinţă de presă de preşedintele CJ Harghita, Borboly Csaba, arată că s-a reuşit atragerea a circa 76,6 milioane de euro, ceea ce înseamnă 10 la sută din totalul fondurilor alocate Regiunii Centru.

Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita a subliniat că suma ar putea fi mai mare, întrucât nu este convins că s-au obţinut date complete, în ciuda ‘muncii de Sherlock Holmes’ depusă de colegii săi, de a aduna informaţiile de la toţi cei care au depus proiecte.

Borboly a subliniat că în 2007, după aderarea la Uniunea Europenă, nimeni nu a fost pregătit pentru accesarea de fonduri, multe dintre proiecte neavând un scop bine definit şi nici o planificare a finanţării. „Eu cred că o mare greşeală a fost lucrul ad-hoc (…) de multe ori proiectanţii, firmele de specialitate care scriau proiecte dădeau materialele prin copy-paste (…) şi fără o planificare financiară eficientă, foarte multe proiecte nu au fost duse până la capăt. Deci, avem proiecte a care avem contract de finanţare dar nu sunt finalizate pentru că abia după aceea au văzut în ce s-au băgat cei care au întocmit proiectele”, a declarat Borboly Csaba.

Acesta a avertizat că după 2014 va fi mult mai dificil deoarece „prin contract orice abatere sau nerealizare a indicatorilor atrage după sine şi returnarea fondurilor câştigate”. În context, Borboly Csaba a criticat sistemul de acordare de fonduri, ce dezavantajează judeţele mici, care nu pot câştiga proiecte de dezvoltare economică, pentru care contribuţia proprie este de 50 la sută.

Potrivit sursei citate, în Harghita s-au accesat, cu precădere, fonduri pentru componenta socială, culturală, educaţională, iar fondurile pentru dezvoltare economică au fost atrase de judeţele mari din regiune, cum ar fi Braşov sau Sibiu. „Asta e una dintre cele mai mari probleme cu care ne confruntăm şi dacă sistemul rămâne aşa şi în continuare vom vopsi şcoli, vom tencui, vom asfalta drumurile. Tot ce ţine de acel capitol în care partea proprie e de doi la sută va fi câştigat şi vom fi pe prima treaptă a podiumului, dar la creştere economică nu vom putea concura cu cei mari (…)Asta e cea mai mare greşeală de accesare a fondurilor europene, când sunt puşi laolaltă cei puternici cu cei slabi. Cei puternici iau în câteva zile banii şi cei slabi până se unesc, se aliază, trece timpul”, a spus Borboly Csaba.

El a admis că pentru noua perioadă de planificare a UE primăriile, composesoratele sau firmele din Harghita nu sunt pregătite, chiar dacă specialiştii Consiliului Judeţean realizează câte trei proiecte pe săptămână. Borboly a subliniat că peste jumătate dintre primăriile contactate nu au avut nicio idee de proiect şi a făcut un apel la primari să se axeze pe pregătirea de proiecte, pentru că aceşti bani vor fi unii siguri, în condiţiile în care UDMR nu va mai fi la guvernare şi nu va mai putea aduce bani de la Bucureşti.

„Când deja ne vom apropia de 2014 şi nu vom fi la guvernare şi nu vor fi bani de la Bucureşti vom încerca cu toţii să aducem fonduri europene, dar s-ar putea să fie târziu, iar ceilalţi să ia banii în faţa noastră. (…)În perioada următoare, ne pregătim pentru o lungă viaţă de opoziţie, încercăm să aducem foarte mulţi bani europeni, care nu pot fi influenţaţi de decizia unui ministru, secretar de stat sau unui politician care este de altă coloratură şi din sferă guvernamentală”, a mai declarat preşedintele Consiliului Judeţean Harghita. AGERPRES