Judeţul Cluj a absorbit, până la această dată, 769 de milioane de euro din fonduri europene post-aderare şi, potrivit prefectului Florin Stamatian, se situează pe primele locuri în ţară la acest capitol. Într-un comunicat de presă de vineri al Prefecturii Cluj se arată că cele 769 de milioane de euro au fost contractate prin 102 proiecte încheiate şi că până la această dată din suma contractată s-au plătit efectiv 56 de milioane de euro, pentru 33 de proiecte.
„Judeţul Cluj poate fi un exemplu pe plan naţional pentru că, din analizele făcute, este dacă nu primul, printre primele din ţară în ceea ce priveşte capacitatea de absorbţie a fondurilor europene. La Cluj avem marele avantaj al prezenţei universităţilor care şi-au creat departamente speciale pentru scrierea de proiecte cu finanţare europeană şi au reuşit, astfel, să ajungă în 2010 la contracte de finanţare de 50 de milioane de euro. Pe judeţ ne situăm la aproape 800 de milioane de euro finanţare europeană atrasă, ceea ce înseamnă peste 100 de contracte care au fost încheiate”, a declarat, prin acelaşi comunicat de presă, prefectul Florin Stamatian.
În total, până la această dată, la nivelul judeţului Cluj au fost depuse pentru finanţare 292 de proiecte pentru fonduri post-aderare, prin care ar urma să fie atraşi 1,2 miliarde de euro. AGERPRES