Autorităţile locale din Sfântu Gheorghe iau în calcul posibilitatea ca anul viitor să reducă cu până la 10% impozitele pe terenuri şi clădiri pentru persoanele fizice, a declarat primarul municipiului, Antal Arpad.

El a menţionat că măsura nu va genera o scădere egală pentru toţi cetăţenii oraşului, deoarece zonele de impozitare au fost reîmpărţite, iar unele străzi au fost încadrate într-o categorie superioară, unde impozitele sunt mai mari.

„Anul viitor dorim să scădem impozitele pe proprietate la persoane fizice şi propunerea care intră în dezbatere este o reducere cu 10% a impozitului pe locuinţe şi terenuri. Acest lucru nu va genera o scădere egală pentru toată lumea, unii vor avea 10%, alţii mai puţin din cauză că locuinţele în care stau intră într-o altă categorie. Dar toată lumea va avea impozite mai mici pe proprietate imobiliară, la persoane fizice mă refer (…) Am reaşezat aceste zone de impozitare astfel încât să fie mult mai corecte, iar dacă nu am fi redus impozitul, pentru unii ar fi însemnat să crească cu 5-6% (…) Au fost zone unde până acum nu a fost canalizare sau nu au fost străzi asfaltate şi care erau în categorii de impozit mici şi eu consider că acolo unde am făcut investiţii se poate corecta acest lucru. Dar nici acolo nu va plăti nimeni mai mult, dimpotrivă vor plăti mai puţin impozit anul viitor, unii cu 10%, alţii cu 5%, dar toată lumea va plăti mai puţin şi situaţia va fi mai corectă din toate punctele de vedere”, a explicat primarul Antal Arpad.
Întrebat dacă bugetul local îşi permite să suporte această reducere, Antal Arpad a răspuns afirmativ. ”UDMR e la guvernare şi, de obicei asta spun, când UDMR e la guvernare ne permitem să scădem impozitele, asta s-a întâmplat de câteva ori în ultimii ani. Când ajungem în opoziţie au fost şi cazuri când am fost nevoiţi să le mărim. Dar când suntem la guvernare ne străduim, pe cât posibil, să aducem fonduri guvernamentale (…) Ăsta a fost principiul nostru întotdeauna – să facem investiţii pe cât posibil din bani europeni şi guvernamentali şi într-o măsură cât mai mică din bani locali’, a declarat primarul Antal Arpad. AGERPRES