Angajații Antibiotice susțin 70 de elevi aflați în risc de abandon școlar

Pentru al doilea an consecutiv în cadrul proiectului Susţinem educaţia în comunitate” angajații companiei Antibiotice Iași au ales să susțină programul „Acasă, în comunitate – after school la Școala Valea Lupului”.

În programul After School sunt incluși copii orfani, copii aflați în grija bunicilor sau copii cu părinți bolnavi însă, talentați și inteligenți care beneficiază de programe de dezvoltare personală alături de un psiholog și de sprijinul profesorilor voluntari.

Angajații au participat în data de 30 mai 2018, în sala de festivități ai companiei Antibiotice la un spectacol de teatru caritabil „Poem în lut”, pus în scenă de trupa de teatru Cantalup a Școlii Valea Lupului.

„Dacă anul trecut, angajații companiei și Fundația Antibiotice “Știință și Suflet” au contribuit cu 4.000 lei la înființarea programului After School Valea Lupului în acest an implicarea angajaților a fost semnificativă, asigurând astfel continuitatea, dar și extinderea acestui proiect oferind acestor copii o șansă la educație”, spune Cristina Stoica, consilier responsabilitate socială.

Suma strânsă din donațiile angajaților a fost dublată de Fundația Antibiotice „Știință și Suflet”, astfel 12.000 de lei au fost donați pentru acest proiect susținând 70 de elevi incluși în acest program pentru a nu abandona școala.

„După un an de funcționare a acestui program observăm că rezultatele la învățătură a copiilor incluși în acest proiect s-au îmbunătățit semnificativ și din acest motiv ne dorim să-l extindem”, a precizat Petronela Petrea, directorul Școlii Gimnaziale Valea Lupului.

De asemenea, a devenit o tradiție pentru compania Antibiotice să ofere, un cadou cu ocazia Zilei de 1 Iunie copiilor angajaților. În cadrul programului „Pregătim viitorul” 160 de prichindei se vor bucura și vor sărbători împreună Ziua Internațională a Copilului la cinema, urmărind două filme de animație 3D, povești amuzante cu animăluțe și navete spațiale. Pe parcursul vizionării copiii vor primi o surpriză dulce. Acest program dedicat copiilor angajaților Antibiotice face parte din platforma de responsabilitate socială a companiei prin care este susținută tânăra generație.