ANFP a reluat discuțiile pentru stabilirea cadrului de colaborare cu Franța

Pe 10 mai, la sediul ANFP, președintele Vasile – Felix Cozma a avut o întâlnire cu Christophe Gigaudaut, consilier de cooperare, și Stéphane Cesari, consilier adjunct, reprezentanți ai Ambasadei Franței în România.Scopul întâlnirii a fost acela de a restabili coordonatele colaborării dintre cele două organizații și de a găsi paliere noi de acțiune, prin prisma atribuțiilor actuale ale Agenției.

ANFP a derulat pe parcursul anilor trecuți un parteneriat cu Școala Națională de Administrație din Franța (ENA), în domeniul formării profesionale a funcționarilor publici, și colaborări în domeniul mai larg al managementului funcției publice cu alte entități franceze, facilitate de reprezentanții Ambasadei, în contextul mai larg al parteneriatului strategic România – Franța.

„Prin prisma mandatului actual al Agenției, îmi exprim totala deschidere față de colaborarea cu Franța, pentru că înțeleg foarte bine plusvaloarea adusă instituției pe care o reprezint de experiența și expertiza franceză,  și, în același timp, am viziunea unor lucruri de calitate pe care le putem face împreună, în beneficiul reciproc”, a subliniat președintele ANFP în cadrul întâlnirii. În vederea definitivării cadrului de colaborare, în perioada următoare vor avea loc întâlniri tehnice.