Primarul municipiului Piatra-Neamţ, Andrei Carabelea, a declarat, la conferinţa „Oraşe şi comunităţi. Viziune 2030” că un oraş inteligent se poate construi pe trei piloni ai sustenabilităţii, respectiv oameni, economie şi mediu.

„Doar pornind de la punerea în echilibru a acestor principii se poate dezvolta sustenabil un proiect de oraş inteligent. Cred că în România adminstraţia încă trebuie să înveţe să fie eficientă şi să se pună în slujba cetăţenilor. Iar acum trebuie să facem un efort comun pentru a pune şi tehnologia în slujba oamenilor. Dacă reuşim să sincronizăm cele două procese, vom reuşi să accelerăm ritmul dezvoltării”, a declarat primarul municipiului Piatra-Neamţ.

Prezent la eveniment, ambasadorul Estoniei în România, Ingrid Kressel, a vorbit despre câteva din soluţiile care au ajutat ţara sa în implementarea procesului de digitalizare.

„În Estonia, strategia de digitalizare a fost lansată acum 26 de ani. Şi în cazul nostru a existat o rezistenţă în prima etapă, când au fost implementate cardurile de identitate. Educaţia este o soluţie care îţi permite să depăşeşti teama de schimbare, care este firească atunci când nu ştii ce urmează să se întâmple. Noi avem programe de robotică încă de la grădiniţă, dar în acelaşi timp se organizează cursuri în biblioteci pentru persoanele în vârstă şi pentru cele care nu au acasă calculator sau internet. Totodată, e foarte important să începi cu legislaţia pentru a institui obligaţia de a oferi servicii online şi pentru a permite implementarea de soluţii noi”, a declarat ambasadorul Estoniei.

Municipiul Piatra-Neamţ găzduieşte, joi şi vineri, conferinţa „Oraşe şi comunităţi. Viziune 2030”, organizată de Asociaţia „SMARTiCITY” şi platforma jumptosmart.ro, în parteneriat cu Primăria Piatra-Neamţ. Principalele teme de discuţie vizează digitalizarea serviciilor publice, tranziţia către oraşul verde şi sursele de finanţare pentru proiectele urbane. AGERPRES