vass andreea paul.jpgPe măsură ce informatizarea procesului administrativ va fi implementată, anumite posturi vor fi restructurate, cum ar fi cele din rândul personalului care lucrează cu publicul, a declarat luni, la Cluj-Napoca, consilierul pe probleme economice al premierului, Andreea Vass.

„Va fi un proces natural care va merge în linie cu informatizarea procesului administrativ. În mod evident asta presupune o diminuare a numărului de ghişee, a numărului de funcţionari publici care intră în contact cu contribuabilul, respectiv care gestionează hârtii. Aceste lucruri trebuie să se opereze on-line, bazele de date între instituţiile publice să fie interoperabile, adică uşor accesibile între ele, astfel încât să nu mai fie nevoie de intervenţia funcţionarilor publici”, a spus Andreea Vass.

Aceasta a afirmat că, în a doua jumătate a anului, în măsura în care se vor materializa proiecţiile Guvernului referitoare la creşterea economică, care ar trebui să fie de cel puţin 1,5 procente, prioritatea principală în materie de diminuare a poverii fiscale va fi cea legată de domeniul muncii.


„Asta înseamnă diminuarea CAS. În paralel, simplificarea procedurilor fiscale, diminuarea duratelor, plata on-line, declaraţii fiscale unificate, tot ceea ce înseamnă o scădere a timpului pe care contribuabilul îl petrece la ghişee. Numărul de taxe şi tarife parafiscale s-au redus la 500 la peste 200, dar trebuie să ajungem la sub 100. Toate sunt priorităţile acestui an”, a spus Andreea Vass.AGERPRES