ilie_viorel5.jpgMunicipiul Moineşti participă, în premieră, cu un stand propriu la Târgul Internaţional de Turism, care se va deschide, joi, la Romexpo din Bucureşti.

“Sperăm să fim o prezenţă nu numai inedită, dar şi notabilă, deoarece avem o ofertă interesantă şi nedescoperită încă de mulţi amatori de turism. În toamnă vom mai participa la un târg tocmai pentru a putea să ne atingem obiectivele din proiectul de promovare turistică a Moineştiului”, a declarat miercuri primarul municipiului, Viorel Ilie.

Pe parcursul Târgului de la Bucureşti publicul va primi informaţii despre potenţialul balnear, izvoarele de ape curative din Parcul Bai din oraş, dar şi referitoare la siturile arheologice din Moineşti. Vor fi distribuite, de asemenea, pliante şi broşuri de prezentare a municipiului, va putea fi vizionat un material video special conceput pentru manifestare.

La stand va fi organizat, ad-hoc, şi un concurs de poeme “dada”, premiul constând într-o excursie la Moineşti, ca participant la a II-a ediţie a Simpozionului “Tristan Tzara şi Cultura Dada”, programat la finele lunii aprilie. Primarul Viorel Ilie spune că, până la simpozion, vor fi terminate lucrările la amplasamentul ansamblului monumental “Tristan Tzara – Moineşteanul universal”, conceput de Romeo Dumitrescu şi Giulian Dumitriu, ambii moineşteni.

Potrivit edilului şef al Moneştiului va fi lansat cu prilejul participării la târgul de la Romexpo şi un site special, turismmoinesti.ro, prin care se urmăreşte “promovarea atât a obiectivelor din zonă, cât şi activităţile culturale organizate în oraş”, între care amintitul Simpozion Naţional “Tristan Tzara şi Cultura Dada’ (aprilie), Tabăra internaţională de pictură şi sculptură “Artiştii Plastici în Moineşti” (august), Simpozionul Naţional “Aurul Negru-Tradiţie şi continuitate în Moineşti” (septembrie).

De asemenea, pe site, dar şi la standul municipiului Moineşti de la Romexpo se vor găsi date despre organizarea, în premieră, a Expoziţiei de creaţie populară “Mâini de Aur” (octombrie), a celei, anuale, de artă fotografică şi a Galei de filme video pe teme de etnografie şi folclor “Ancestral şi actual pe plaiurile municipiului Moineşti” (octombrie). Prezentarea Festivalului Datinilor şi Colindelor “Anii vechi şi anii noi” (decembrie) va fi o altă propunere pentru vizitatorii Moineştiului din acest an. AGERPRES