Ambasadorul Federatiei Ruse s-a intalnit cu sefii administratiei iesene

Ambasadorul Federatiei Ruse in Romania, Alexandr Churilin, s-a intalnit cu prefectul delegat de Iasi, Nicusor Paduraru si cu presedintele Consiliului Judetean Iasi, Lucian Flaiser.
La prima vizita a ambasadorului Churilin la Iasi, acesta si-a exprimat intentia dezvoltarii
colaborarii in domeniile cultural, economic si educational. Diplomatul rus a accentuat, cu aceasta ocazie, ideea colaborarii in domeniul universitar, considerand ca fiind “absolut necesar si util” schimbul de studenti si de profesori dintre universitatile din Federatia Rusa si cele din Centrul Universitar Iasi.

“Judetul Iasi, pentru Rusia, este un loc deosebit, este o parte a istoriei noastre si are un potential mare de educatie, industrie, stiinta. Rusia Noua este deschisa pentru a dezvolta relatii in mai multe domenii si, mai ales, asteptam colaborari multilaterale”, a declarat Alexandr Churilin. Ambasadorul a afirmat ca tara pe care o reprezinta intentioneaza sa deschida un centru cultural rus la Iasi, dar sa si importe vinuri si medicamente produse in judetul Iasi. (Un material de Oana TEODORESCU)