Ambasadorul Croaţiei în România, Andrea Gustovic-Ercegovac, a discutat, joi, cu preşedintele CJ Maramureş, Zamfir Ciceu, despre perspectivele dezvoltării unor relaţii economice.
„Maramureşul a fost un judeţ preponderent minier până în jurul anului 2000, când minele s-au închis şi industria s-a reorientat spre alte ramuri. Acum industria mobilei este cea mai reprezentativă pentru judeţ. Suntem o zonă cu un mare potenţial agricol, aici existând mulţi producători de produse ecologice. Turismul reprezintă, de asemenea, un punct important. Avem 8 biserici monumente UNESCO, iar Consiliul Judeţean Maramureş derulează proiectul Circuitul Bisericilor de Lemn din Transilvania de Nord, prin care acestea vor fi integrate într-un circuit turistic”, a spus Zamfir Ciceu.
Ambasadorul Croaţiei a susţinut că între România şi Croaţia sunt relaţii excelente la nivel politic şi că la nivel economic ţara sa are zece investitori în România. Pentru a detalia elementele care aseamănă Maramureşul din punct de vedere al potenţialului turistic, ambasadorul Andrea Gustovic-Ercegovac a prezentat harta Croaţiei, arătând cele trei zone turistice importante care trebuie văzute în Croaţia: zona Histria, partea de mijloc cu multe insule şi parcuri naţionale, dar şi Dubrovnic. În aceiaşi zi, ambasadorul Croaţiei a participat la simpozionul „Multiculturalism în spaţiul Maramureşean” ce s-a desfăşurat în cadrul manifestărilor culturale „Zilele Maramureşului”. AGERPRES