Ambasadorul Republicii Cehe în România, Jiri Sitler, precum şi consulul onorific al Republicii Cehe la Timişoara, Ştefan Motec, au fost primiţi marţi, într-o întâlnire comună, de către prefectul judeţului Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Ionesie Ghiorghioni, şi de către primarul municipiului Reşiţa, Mihai Stepanescu.

Prezent pentru prima dată la Reşiţa, dar după alte vizite efectuate la comunităţile cehe din Caraş-Severin, Jiri Sitler a vorbit despre bunele relaţii de colaborare ale cehilor din România cu autorităţile locale şi judeţene din Caraş-Severin, confirmate şi de reprezentanţii Grupul CEZ, care deţine în judeţul Caraş-Severin sistemul hidroenergetic de lângă Reşiţa.

Privitor la oportunitatea atragerii turiştilor din Republica Cehă, ambasadorul ceh a amintit de proiectele finanţate de Ministerul Afacerilor Externe al Guvernului Ceh, unul dintre acestea având în vedere finanţarea unor portaluri turistice ce conţin informaţii în limba cehă, cu privire la obiectivele turistice din Banat, dar şi indicatoare turistice. „Mă bucur că sunteţi prezenţi în Caraş-Severin, un judeţ cu o importantă comunitate cehă, un judeţ în care alte 18 etnii convieţuiesc, păstrându-şi fiecare identitatea. Sunteţi prezent în cel mai frumos judeţ din ţară, îmi place să spun asta fiecărei delegaţii din afara României care ne vizitează”, a declarat, în debutul întâlnirii, prefectul judeţului Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu.

În privinţa oportunităţilor de investiţii, prefectul de Caraş-Severin a recomandat investiţiile în turism, judeţul având un foarte mare potenţial în domeniu şi ar putea fi promovate mai ales satele locuite majoritar de comunitatea cehă. Prezenţa oaspeţilor la Reşiţa a fost salutată şi de către vicepreşedintele CJ, Ionesie Ghiorghioni, care a vorbit despre atenţia acordată celor 18 etnii din judeţ, între care şi cea cehă.
În cadrul aceleiaşi întâlniri, primarul municipiului Reşiţa, Mihai Stepanescu, a subliniat importanţa relaţiilor de cooperare cu oraşe din state membre ale Uniunii Europene. În acest sens, prin Ambasada României în Republica Cehă, municipiul Reşiţa a stabilit legătura cu oraşul Liberec, în vederea unei posibile înfrăţiri, urmând a fi efectuate vizite oficiale în viitorul apropiat.

Cu acest prilej, a fost lansată şi invitaţia ca potenţialul judeţului Caraş-Severin să fie prezentat în discuţiile cu firmele cehe ce vor fi participa la Bucureşti, pe data de 21 mai, la Forumul Economic Româno-Ceh. Tot marţi, Ambasadorul Republicii Cehe a avut programată o întâlnire şi cu preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Caraş-Severin, Petru Buzzi. AGERPRES