Primarul municipiului Galati, Dumitru Nicolae, a acordat un interviu agentiei Rompres, in care se refera la planurile de investitii in municipiu, la proiectul zonei metropolitane Galati-Braila, dar si la “dosariada” si legea lustratiei.
– Sunteti la al doilea mandat ca primar. Spuneti-mi, este municipiul Galati un oras greu de administrat?

– Un astfel de oras este foarte greu de condus, iar greutatea provine, in proportie de 50%, din legislatia in vigoare, in conditiile in care Legea 215, modificata, nu aseaza primarul la locul care trebuie. Primarul fiind ales direct, ar trebui sa aiba un cuvant foarte important in urbe, ori in prezent nu este chiar asa. Trebuie asezat primarul acolo unde ii este locul, adica in frunte. Eu sunt adeptul promovarii persoanelor competente, profesioniste, in posturile de conducere administrativa la societatile subordonate primariei, si nu a persoanelor politice, care s-au remarcat lipind mai multe afise in campania electorala, ori in consiliul local am mari probleme cand se voteaza directorii acestor societati, dupa criteriul politic. Incercam sa deslusim fiecare articol din Legea 215, dar nu ii gasim interpretarea, asa este de stufoasa si lipsita de expresie. Ma consult si cu parlamentarii si, cand ii intreb de interpretarea unui articol din lege, incep sa se balbaie si iti dai seama ca in multe domenii articolele se contrazic. Galatiul este un oras greu pentru ca are probleme cu solul, dar are si un specific legat de discrepanta mare dintre patura populatiei cu venituri medii si cea saraca si foarte saraca. Barometrul acestei discrepante este dat de numarul mare de familii care beneficiaza de ajutoarele de caldura. Anul trecut am avut peste 35.000 de familii, iar acum, odata cu majorarea plafonului, ajungem la peste 40.000.

– Faceti un scurt bilant al celor doi ani din cel de-al doilea mandat?
– Galatiul este un oras care are venituri mai mari decat alte orase, provenite din impozite si din faptul ca are industrie, in comparatie cu alte resedinte de judet. Avem bani peste media calculata pe tara la nivelul bugetelor locale. Eu am directionat investitiile in infrastructura, vizand, in principal, rezolvarea problemei canalizarilor si a alimentarii cu apa. Din totalul de strazi din Galati, 45% nu au canalizare sau au canalizare veche de peste o suta de ani. In fiecare an reparam cam zece kilometri de strazi, cu tot cu canalizare, si am atacat in special strazile principale, acolo unde costa cel mai mult. Am inceput constructia de locuinte pentru tineri, iar in ultimii doi ani Galatiul s-a situat in primele locuri din tara dupa numarul de locuinte destinate tinerilor, cate 250 pe an. Anul acesta, numarul locuintelor ajunge la 270. Am inceput o operatiune de constructie de mall-uri si supermarket-uri, iar pana la sfarsitul mandatului vom avea opt astfel de unitati care vor schimba fata comertului. Sunt adeptul reducerii chioscurilor si chiar a desfiintarii lor, dar nu prin forta. Pe masura ce facem supermaket-uri, acestea vor disparea de la sine. In plus, ne-am propus sa construim garaje supraetajate si sa le desfiintam pe cele care functioneaza ilegal.

– Ce parere aveti despre mult discutata zona metropolitana dintre Galati si Braila?

– Legea 215 modificata prevede asocieri si crearea de astfel de zone metropolitane. Noi suntem deschisi si vrem sa facem o zona metropolitana intre noi si Braila, cu conditia ca guvernul sa le dea si brailenilor 1.000-1.500 de hectare, asa cum ne-a dat noua, in cartierul Dimitrie Cantemir, intre Galati si Braila. In acest fel putem sa unim cele doua orase printr-o zona metropolitana, cu un statut asa cum prevede legea, pentru a nu rani orgoliile niciunuia. Noi acolo am construit 240 de apartamente si vom mai face inca 500, iar acum lucram la reteaua de canalizare. Trebuie sa avem insa rabdare, pentru ca fiecare cartier din Galati a fost construit in zece ani, iar noul cartier nu se poate face batand din palme.

– Care sunt planurile de perspectiva ale municipalitatii?

– Trebuie sa termin proiectele ISPA. Galatiul are doua proiecte ISPA pentru apa- canalizare si tratare gunoi menajer. Ambele proiecte insumeaza 100 de milioane de euro. Sunt aprobate fondurile de la UE, iar acum se fac proiectele si tot ceea ce trebuie facut pentru derularea licitatiilor. Sunt doua lucrari de mare anvergura, in special proiectul pentru apa-canalizare, care va totaliza 120 km de retele de apa si canalizare ce vor schimba radical strategia orasului privind canalizarea. Acum, orasul varsa apa menajera in Dunare prin 6 – 7 conducte de canalizare. In viitor, este necesara o statie de tratare si toate retelele trebuie legate intr-un colector, o lucrare care presupune foraj orizontal pe sub oras.

– Ce parere aveti despre deconspirarea dosarelor securitatii?

– Dosariada e mult dorita de ziaristi pentru ca a dat subiecte pentru mult timp. Eu, fiind de varsta celor care au trait toate etapele constructiei socialismului in Romania, am o alta viziune fata de amploarea acestor subiecte, asa cum razbat ele din presa. Sigur, este neplacut si jignitor ca cineva sa aiba contract si sa isi toarne colegii, insa trebuie analizat fiecare caz in parte. Daca a fost in puscarie sau a fost santajat cu ceva, dupa 10-15 ani este destul de greu ca eu sa il judec. Trebuie sa avem verticalitate, iar cei care au gresit sa faca pasul inapoi, sa recunoasca si sa ne lase in pace.Am avut functii de conducere si inainte si dupa ’89, dar niciodata nu mi-a cerut cineva sa fiu informator, poate si pentru faptul ca nu aveam pe cine sa torn. Doar nu ma turnam pe mine. Stiu ca am trei dosare de urmarire, dar nu vreau sa le vad pentru ca voi descoperi neamuri, care pe vremea cand eram student mi-au trantit vreo anonima, sau colegi pe care i-am ajutat si m-au turnat. Nu vreau sa stiu pentru ca nu ma intereseaza. Vreau sa mor fara a sti, si ar fi bine daca multi ar face asa.Nu stiu daca face bine “dosariada” asta, pentru ca noi suntem latini, emotionali si suntem in stare sa ne incaieram, dar o dosariada care nu este completa si poate fi dirijata face mai mult rau. Dosariada este politizata, pentru ca a aparut ca urmare a razboiului dintre palatele Cotroceni si Victoria. Si sigur, isi dau pumni acum, care cum poate. Mai scoate unul un dosar, mai da celalalt…asta e… Ce trebuie sa stie fiecare este ca securitatea era foarte bine organizata si toate dosarele sunt microfilmate, deci chestia cu furatul unor hartii nu tine…La final, o sa mai faceti o constatare: PSD-ul va avea cei mai putini nominalizati.

– Legea lustratiei va afecteaza in vreun fel?

– Nu. Eu am avut si noroc pentru ca aveam un dosar prost. Tatal meu a facut detentie politica pentru ca era liberal de-al lui George Bratianu. Avand dosarul prost si ca avere, si politic, era clar ca nu puteam fi promovat in functii politice platite. Am fost prin comitetul de partid al uzinei unde am lucrat, dar mi-a placut ce s-a spus in punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara ca, timp de cinci ani, cei care au fost membrii de partid sa stea linistiti. Si am stat cinci ani si m-am inscris in PSD in 1996, cand senatorul Platica mi-a amintit ca am promis ca cinci ani stau deoparte si ca au trecut sase. In cei sase ani, nu am facut politica deloc si am ocupat o functie de conducere la Sidex.

– Mai candidati la Primarie?

– Dumitru Nicolae: Daca ar fi dupa mine, ar trebui sa ma ocup de gradinarit, dar nu depinde de mine, ci de sondajele pe care le face PSD la nivel local. Stau bine azi in sondaje, dar trebuie vazuta care va fi evolutia, pana la alegeri. In prezent, stau mai bine in sondaje decat la jumatatea mandatului trecut…