Persoanele beneficiare de ajutor social vor putea primi începând din această lună ajutoare băneşti pentru înmormântare potrivit unei hotărâri aprobate de Consiliul Local al Municipiului Giurgiu.

Potrivit Biroului Mass-Media din cadrul Primăriei Giurgiu, această hotărâre a fost luată pentru a veni în sprijinul persoanelor cu posibilităţi materiale reduse şi are la bază legislaţia care reglementează materia în domeniul acordării venitului minim garantat, care prevede posibilitatea ca primarul să dispună ca o parte din cheltuielile cu înmormântarea persoanelor din familiile beneficiare de ajutor social să fie asigurate din fondurile alocate pentru plata ajutorului social.

Măsura se aplică în cazul decesului persoanelor care au avut ultimul domiciliu în municipiul Giurgiu şi care se încadrează fie în categoria persoanelor singure, beneficiare de ajutor social, fie în categoria persoanelor care la data decesului proveneau din familii beneficiare de ajutor social.
Solicitanţii ajutorului pentru înmormântare pot fi soţul sau soţia supravieţuitoare, copilul, părintele, tutorele sau curatorul, moştenitorul, în condiţiile dreptului comun, sau oricare altă persoană care face dovada că a suportat cheltuielile de înmormântare. Aceştia vor depune la Direcţia de Asistenţă Socială, în termen de 30 de zile calendaristice de la data decesului persoanei pentru care solicită ajutorul, o cerere tip, însoţită de însoţită de certificatul de deces, actul de identitate al solicitantului, actele de stare civilă din care să rezulte relaţia de rudenie cu persoana decedată sau, după caz, acte care atestă calitatea de moştenitor, tutore, curator, sau ale oricărei alte persoane care s-a ocupat de înmormântare, precum şi dovezi privind suportarea cheltuielilor de înmormântare.

Ajutorul bănesc pentru înmormântare este de 30 la sută din cuantumul ajutorului de deces prevăzut în cazul decesului pensionarului, stabilit de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat, şi se suportă din bugetul local. AGERPRES