aeroport baia mare.jpgAeroportul internaţional Baia Mare va intra anul acesta în reparaţii capitale, fiind prevăzută printre altele prelungirea pistei cu aproape 1.000 de metri, a declarat directorul aeroportului, Dorin Buda. Administraţia aeroportului susţine că refacerea şi prelungirea pistei de aterizare-decolare e necesară pentru a creşte traficul aerian pe rute interne şi externe.

„Pista a fost construită în anii ’60, iar de atunci a trecut prin mai multe procese de reparaţie, încât e nevoie de refacerea întregii piste cât şi o prelungire cu încă 1.000 de metri pentru a permite rulajul aeronavelor mediu curier. Proiectul de modernizare a fost evaluat la aproape 9 milioane de euro şi va fi realizat din fonduri europene, guvernamentale şi ale CJ Maramureş. Odată modernizat, aeroportul poate să intre într-o competiţie alături de alte aeroporturi regionale dezvoltând şi alte servicii specifice domeniului aeroportuar”, a precizat Dorin Buda.

El consideră că odată terminată investiţia ar putea fi operate noi rute interne, externe cât şi construcţia unui parc logistic în zona învecinată.

„Finalizarea investiţiei permite o altă perspectivă economică pentru judeţul Maramureş şi avem în vedere posibilitatea construirii unui parc logistic pe cele 100 ha de teren din vecinătate, acum aflate în gestiunea primăriei Tăuţii Măgherăuş, dar şi deschiderea de noi rute spre Europa şi-n ţară. Maramureşul poate şi are posibilitatea să redevină o destinaţie turistică asigurând conexiuni pe calea aerului”, a mai spus Dorin Buda.

De asemenea, preşedintele CJ Maramureş, Zamfir Ciceu, a declarat, pentru AGERPRES, că modernizarea aeroportului modifică abordarea economică a judeţului.

„Sigur, odată realizată investiţia, Maramureşul se aşează pe o altă direcţie economică, îndeosebi acele domenii care depind de transportul aerian de marfă şi pasageri. Prospectarea de noi rute externe combinate cu afacerile din turism ar putea o fi primă posibilitate”, a spus Zamfir Ciceu.
Pe aeroportul internaţional Baia Mare, compania naţională Tarom operează, zilnic, două zboruri, în timp ce Blue Air şi Austrian Airlines şi-au suspendat cursele din şi înspre Baia Mare. Reprezentanţii Austrian Airlines, companie care opera săptămânal trei zboruri dus-întors pe ruta Viena-Baia Mare-Viena au invocat infrastructura necorespunzătoare a aeroportului din Baia Mare.
Pe lângă zborurile comerciale operate de Tarom, aeroportul deserveşte curse charter şi de marfă. AGERPRES