Adrian Pascu, Danone: ”Efortul nostru de a susţine obiceiurile alimentare sănătoase nu se limitează la produsele comercializate”

Directorul General al Danone Europa de Sud-Est, Adrian Pascu, a dat asigurări că promovarea nutriției echilibraterămâne o prioritate pentru Danone, fiind cunoscute numeroasele inițiative pentru informarea şi educarea publicului, mai ales a generaţiei tinere. Cea mai recentă dintre acestea este  prima conferință – dezbatere din cadrul Proiectului de Nutriție a Copilului Preșcolar -Prevenția începe cu educația privind alimentația sănătoasă a copiilor. Evenimentul organizat de Oameni și Companii, la iniţiativa şi cu susţinerea Danone, a avut loc pe 16 decembrie, în București.

”Misiunea pe care şi-a asumat-o Danone este sa aducă sănătate prin alimentaţie cât mai multor oameni. Credem că vârsta preşcolară este un moment crucial pentru educaţia nutriţională, nu doar pentru că presupune nevoi nutriţionale speciale, pentru susţinerea creşterii şi dezvoltării, dar şi pentru că este vârsta la care se formează deprinderile alimentare.Conferința de astăzi reafirmă hotărârea noastră de acontinua să ne implicăm în proiecte legate de dezvoltarea sustenabilă, protecția mediului şi, desigur, de alimentaţia echilibrată, ca pilon în construirea şi menţinerea sănătăţii, contribuind prin aceasta la starea de bine a societății”, a arătat Adrian Pascu.

Potrivit acestuia, toate cele patru categorii de produse Danone: lactate, ape minerale, alimente pentru copii mici și produse pentru pacienți cu anumite patologii, promovează principiile unei alimentații echilibrate și adecvate nevoilor specifice ale consumatorilor.

”In acest proiect Danone doreşte să fie un partener activ alcomunităţii medicale, pentru ca, împreună, să creştem generații de oameni sănătoși și frumoși.Sunt bucuros să aflu că toţi medicii prezenţi la conferinţă, Societatea Naţională de Medicină de Familie,  Societatea Română de Pediatrie, Institutul Naţional de Sănătate Publică, Institutul pentru Sănătatea Mamei şi Copilului, Inspectoratul Şcolar, la fel ca şi reprezentanţii celor mai înalte instituţii politice din România susţin acest proiect şi doresc să contribuie la succesul său, pentru a pune la dispoziţia părinţilor, copiilor, instituţiilor de învăţământ instrumentele necesare pentru educaţia sistematică privind nutriţia, ca bază pentru sănătate”, a declarat reprezentantul Danone.

Grupul țintă al Proiectului derulat de Oameni și Companii, în parteneriat cu Danone, este format din medici din București și din țară, specialişti în pediatrie, medicină de familie, stomatologie pediatrică, ortopedie pediatrică, nutriție și diabet, la care se alătură specialişti din domeniul învăţământului preşcolar. Din grupul ţintă fac parte, de asemenea,  reprezentanți ai asociațiilor și societăților medicaleşi autorități de sănătate publică.