Acţiuni comune TAROM – Aeroportul ”Ştefan cel Mare” din Suceava, pentru promovarea brandului Bucovina

Aeroportul ”Ştefan cel Mare” Suceava şi TAROM au în vedere acţiuni comune de promovare a Bucovinei, a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean  Suceava, Gheorghe Flutur, după o întâlnire cu directorul general al operatorului aerian român, Werner Wolff. Flutur a declarat presei că a purtat discuţii, la Suceava, cu directorul general al TAROM şi pe tema introducerii de noi zboruri interne şi internaţionale de pe Aeroportul ”Ştefan cel Mare”.

”Dorim o colaborare cu TAROM pentru promovarea din punct de vedere turistic şi economic a Bucovinei. Avem în vedere acţiuni comune TAROM – Aerportul Ştefan cel Mare Suceava de promovare a brandului Bucovina, un brand naţional şi internaţional din ce în ce mai apreciat şi mai atractiv”, a spus Flutur.

La întâlnirea cu Werner Wolff a participat şi Ioan Măriuţa directorul general al Aeroportului “Ştefan cel Mare” din Suceava, iar în cadrul discuţiilor directorului general al TAROM i-a fost prezentată situaţia actuală şi proiectele de dezvoltare în zona aeroportuară. “Am făcut o prezentare a dinamicii traficului de pasageri pe Aeroport, perspectiva de realizare a noului terminal, intenţia de dezvoltare a unui parc industrial şi a unui cluster în zonă”, a arătat Flutur.

Şeful administraţiei judeţene a subliniat că a cerut noi curse operate de TAROM de pe Aeroportul ”Ştefan cel Mare” Suceava. “Am solicitat TAROM să ia în calcul introducerea în perioada următoare de noi zboruri interne şi internaţionale de pe Aeroportul din Suceava”, a spus Flutur. AGERPRES