Preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Costică Macaleţi, a semnat, pe 7 noiembrie, un acord de parteneriat între judeţul pe care îl reprezintă şi municipiul Bălţi din Republica Moldova.

”Sper să fie de bun augur semnarea acestui acord de parteneriat şi să constituie baza de plecare pentru deschiderea unor noi oportunităţi de colaborare şi accesarea de granturi, în special în domeniile sănătate, învăţământ, cultură, infrastructură, care să se concretizeze în proiecte comune de care să fim mândri şi să ne amintească de colaborarea dintre cele două entităţi administrative partenere. Cred că întâlnirea de azi nu va fi ultima şi va consolida relaţiile viitoare dintre Republica Moldova de pe poziţia de preaderare la Uniunea Europeană şi România, ca membru cu drepturi depline”, a declarat preşedintele CJ Botoşani.

Prin semnarea acestui acord de parteneriat, părţile au convenit la dezvoltarea sustenabilă a relaţiilor bilaterale, pe termen lung, deschiderea de noi oportunităţi de colaborare în domenii de interes comun precum economie şi comerţ, ştiinţă şi tehnică, învăţământ şi sănătate, cultură şi arte, turism şi sport, administraţie publică locală. AGERPRES