baisanu_stefan1.jpgAbsolvenţii de liceu din judeţ care au obţinut media 10 la examenul de Bacalaureat din această vară au fost premiaţi, luni, de vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Ştefan Alexandru Băişanu.

Este vorba despre Maria Moisiuc, absolventă a Colegiului Naţional „Ştefan cel Mare” din Suceava, Elena Roxana Rusu, absolventă a Colegiului Naţional „Eudoxiu Hurmuzache” Rădăuţi, Clara Căşuneanu, absolventă a Colegiului Naţional „Petru Rareş” şi Silvia Adriana Dobrescu, absolventă a liceului „Ion Luca” din Vatra Dornei.
Cele patru fete au primit câte un voucher de 500 de lei, pe care îl vor putea folosi prin intermediul firmei Bilco Travel în achiziţionarea unui pachet turistic pentru o vacanţă. Băişanu a spus că premiul îl oferă în nume personal, dar va iniţia şi o hotărâre de CJ pentru a obţine o sponsorizare pentru aceşti absolvenţi.

„Un eşantion mic, dar reprezentativ al şcolii româneşti. (…) Aş vrea ca Traian Băsescu să-şi ceară scuze de la aceşti copii pentru că a spus la un moment dat că şcoala românească scoate tâmpiţi. (…) O ţară normală trebuie să recunoască performanţa”, a spus Băişanu. AGERPRES