A fost semnat şi ultimul contract din proiectul de înnoire a flotei de tramvaie din Timişoara

Primarul municipiului Timişoara, Nicolae Robu, a anunţat, marţi, că a fost aprobată şi cea de-a treia cerere de finanţare pentru achiziţionarea a 21 de tramvaie moderne, în loturi de câte şapte bucăţi, în cadrul proiectului de înnoire a flotei de tramvaie, valoarea totală a investiţiei fiind de peste 96.000.000 de lei.

“Odată cu aprobarea acestei cereri, ne-am atins toate cele trei proiecte pe care le-am depus (pentru înnoirea flotei de tramvaie, n.r.) şi sunt aprobate astăzi. Fiecare tramvai are capacitatea de minimum 170 de locuri. Noi am organizat licitaţia deja, înainte de aprobarea acestei surse de finanţate, pentru că noi ne-am asumat ca în cazul nu primeam această sursă europeană, să o facem din bani de la bugetul local, atâta cât puteam”, a afirmat Nicolae Robu.

Directorul general al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest, Sorin Maxim, şi primarul Nicolae Robu au semnat, marţi, contractul finanţare pentru cea de-a treia etapă a investiţiei privind înnoirea flotei de tramvaie – proiectul “Înnoirea flotei de tramvaie – etapa III”, prin care se va asigura creşterea gradului de confort al călătorilor, a vitezei medii de deplasare şi a accesibilităţii tramvaielor, astfel încât transportul public să devină cât mai atractiv pentru locuitorii oraşului şi vizitatori.

Noile vehicule vor circula pe linia nr. 9 şi vor fi echipate cu instalaţii de aer condiţionat, încălzire prin conversie şi încălzire prin conducţie termică în scaune, sisteme de informare a călătorilor interior-exterior, sisteme audio-video pentru publicitate, supraveghere video pentru siguranţa călătorilor, precum şi sisteme de monitorizare şi de e-ticketing.

Valoarea totală a proiectului este de 96.378.000 de lei, din care 68.063.000 lei reprezintă finanţare nerambursabilă. Durata de implementare este de 39 de luni.

“Pe Axa prioritara 4, PI 4.1 – Mobilitate urbană, municipiul Timişoara a contractat până în prezent proiecte în valoare totală de 437.986.476,65 lei, cu o valoare a finanţării nerambursabile de 284.078.843,13 lei. Contractele semnate vizează: înnoirea flotei de tramvaie – etapa I; înnoirea flotei de tramvaie – etapa II; înnoirea flotei de tramvaie – etapa III; Reabilitarea liniilor de tramvai şi modernizarea tramelor stradale în Municipiul Timişoara, Traseu 5, Calea Bogdăneştilor”, a precizat Sorin Maxim.

La nivelul Regiunii Vest, în cadrul Regio-POR 2014-2020 au fost contractate până în prezent 596 de proiecte, în valoare totală de 1.105,63 milioane euro, cu o valoare a finanţării nerambursabile de 840,69 milioane euro. Alte 411 proiecte se află în evaluare, respectiv precontractare. AGERPRES