A fost semnat contractul pentru primul sector de autostradă din judeţul Sălaj

Contractul de execuţie pentru proiectarea şi construirea unui segment de 12 km din Autostrada Transilvania, primul din judeţul Sălaj, Zimbor – Poarta Sălajului, a fost semnat vineri, la Zalău, în prezenţa premierului Ludovic Orban şi a ministrului Transporturilor, Lucian Bode, valoarea lucrărilor fiind de peste 680 milioane lei.

Contractul a fost semnat de către reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi ai asocierii care a câştigat licitaţia.

“Asistăm, astăzi, la un moment istoric în ce priveşte dezvoltarea infrastructurii de transport rutier din judeţul Sălaj. Mă refer evident la semnarea primului contract de proiectare şi execuţie a primei secţiuni de autostradă din judeţul Sălaj. Este vorba de primii 12 km de autostradă care se vor construi în Sălaj, între localităţile Zimbor şi Poarta Sălajului. Aşadar, la 17 ani de la semnarea contractului Bechtel, când ne propuneam să realizăm 415 km de autostradă între Braşov şi Oradea, la 7 ani de la rezilierea acelui contract, când reuşisem să dăm în circulaţie 51 de km de autostradă, astăzi, pot să afirm cu toată responsabilitatea că Autostrada Transilvania prinde viaţă în judeţul Sălaj”, a declarat Lucian Bode.

El a precizat că, în acest an, se vor deschide circulaţiei 25 de km din autostrada Transilvania. “Anul 2020 este anul construcţiei Autostrăzii Transilvania. Şi când spun acest lucru vom da în trafic, în acest an, 25 de km din autostrada Transilvania, sectoarele Iernut – Cheţani şi Biharia – Borş. Am semnat contractele pentru proiectare şi execuţie pentru alţi 52 de km din autostrada Transilvania. Mă refer la Târgu Mureş – Ungheni, Zimbor – Poarta Sălajului şi Chiribiş – Biharia în urmă cu câteva zile. Toate tronsoanele cuprinse între Nădăşelu şi Borş au fost deblocate. Nădăşelu – Zimbor, cei 30 de km, are termen pentru depunerea ofertelor 6 iulie, peste câteva zile vom şti cine sunt ofertanţii iar contractul, fără contestaţii, evident, îl vom semna în luna septembrie”, a mai spus ministrul Transporturilor.

Proiectul autostrăzii Transilvania prevede şi construirea unui tunel pe Meseş. “Între Poarta Sălajului şi Zalău, cei 41 km, inclusiv tunelul Meseş, avem termenul de depunerea ofertelor septembrie 2020. (…) Aici vom avea o etapă de precalificare, ţinând cont de complexitatea lucrărilor inclusiv la tunelul Meseş. O veste bună, Nuşfalău – Suplacu de Barcău, cei 14 km, vom anunţa câştigătorul licitaţiei săptămâna viitoare şi, în cele din urmă, Suplacu de Barcău – Chiribiş, cei 27 de km. Am reluat licitaţia, documentaţia este la ANAP şi sunt convins că, în cel mai scurt timp, vom intra în linie dreaptă cu procedura de licitaţie”, a precizat Bode.

Premierul Ludovic Orban a afirmat că aşteaptă semnarea tuturor contractelor pentru Autostrada Transilvania. “Aşteptăm semnarea tuturor contractelor de pe Autostrada Transilvania. De asemenea, nu uitaţi contractele legate de Braşov până la Sibiu. Acum am înţeles că autostrada Transilvania, deocamdată, o finalizaţi de la Târgu Mureş până la Borş, dar Braşovul trebuie conectat în primă fază de coridorul IV Pan European şi ulterior şi cu legătura de Târgu Mureş. Pentru noi, investiţiile în infrastructură chiar reprezintă o prioritate. Infrastructura de transport, infrastructura energetică, infrastructura de sănătate, infrastructura de comunicaţii, infrastructura de educaţie reprezintă infrastructuri critice, care au nevoie ca de aer de investiţii masive în următorii 10 ani, ca suport al dezvoltării economice a României”, a declarat Orban.

Contractul de proiectare şi execuţie pentru subsecţiunea 3B2: Zimbor – Poarta Sălajului (în lungime de 12 km), din Secţiunea 3 Mihăieşti – Suplacu de Barcău, este parte a proiectului Autostrăzii Braşov – Târgu Mureş – Cluj – Oradea (autostrada Transilvania).

Contractul a fost câştigat de Asocierea SC SA&PE Construct SRL – SC Spedition UMB SRL – SC Tehnostrade SRL şi are o valoare de 680.405.395 lei fără TVA. Perioada de proiectare este de 12 luni, la care se adaugă 24 de luni pentru execuţia lucrărilor. Perioada de garanţie a lucrărilor este de 10 ani. AGERPRES