Municipiul Beiuş va avea, peste şapte luni, o autogară nouă şi modernă, pe 15 septembrie fiind semnat contractul de lucrări, finanţat de Consiliul Judeţean Bihor, prin Agenţia de Dezvoltare Durabilă (ADD), a informat Biroul de presă al CJ Bihor.
În zilele următoare se va mai semna contractul de lucrări pentru centrul de transfer călători din Marghita, iar în perioada următoare se vor definitiva documentaţiile pentru aceleaşi obiective în municipiul Salonta şi oraşul Săcueni.
Contractul de lucrări pentru construirea unui centru modern de transfer călători în Municipiul Beiuş a fost semnat cu asocierea formată din S.C. Evalstar Serv S.R.L. (lider) şi Biroul Individual de Arhitectură Dărăban Radu-Ioan (asociat), la preţul de 895.582,13 lei la care se adaugă TVA.
Directorul ADD, Vitályos Barna, a precizat că acest câştigător al licitaţiei va avea la dispoziţie două luni pentru elaborarea proiectului tehnic şi cinci luni pentru execuţie lucrări. Preţul convenit pentru contractul de lucrări este defalcat astfel: servicii de proiectare şi asistenţă tehnică 42.272,00 lei (fără TVA), respectiv execuţie lucrări 853.310,13 lei (fără TVA).
În cadrul centrului de transfer călători vor funcţiona birouri de informaţii, săli de aşteptare, grupuri sanitare, peroane, parcări, însă vor fi înfiinţate şi spaţii pentru derularea activităţilor comerciale.
Primarul Municipiului Beiuş, Petru Mlendea-Căuş, apreciază că este o investiţie cât se poate de utilă pentru urbe, o autogară cu totul nouă fiind necesară din mai multe considerente.
„În primul rând, Beiuş are peste 4.000 de elevi înscrişi în cele patru unităţi de învăţământ, din care două treimi provin din zonele limitrofe. Există câteva unităţi ai căror angajaţi fac naveta spre Beiuş, astfel se vor crea condiţii moderne pentru transportul acestora. Şi, de asemenea, noul centru de transfer călători va rezolva şi accesul turiştilor spre Arieşeni, Padiş, Chişcău, Meziad, Stâna de Vale, întrucât nu toţi vizitatorii vor avea un mijloc de transport propriu. Colaborarea cu Consiliul Judeţean, cu ADD în mod deosebit, a fost una eficientă, iar investiţiile care s-au făcut de administraţia judeţeană prin Agenţia de Dezvoltare Durabilă ating bugetul Beiuşului pe un an calendaristic„, a declarat primarul din Beiuş.
Pentru obiectivul „Construire autogară în Municipiul Beiuş”, până la data de 17.06.2020 (termen limită), au fost depuse trei oferte.
Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Pásztor Sándor, a precizat că în zilele următoare se va mai semna contractul de lucrări pentru centrul de transfer din Marghita, iar în perioada următoare se vor definitiva documentaţiile pentru municipiul Salonta şi oraşul Săcueni. AGERPRES