Transportul public de persoane între oraşele Văii Jiului se va efectua cu autobuze electrice, în cadrul unui proiect ce prevede modernizarea acestui tip de serviciu public, un contract ce prevede achiziţia a 26 de astfel de autovehicule fiind semnat, pe 25 aprilie, de preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Laurenţiu Nistor, şi reprezentanţii firmei furnizoare.

Valoarea contractului finanţat prin POR 2014-2020 se ridică la 65,85 milioane lei, acesta fiind parte a două proiecte cu finanţare europeană câştigate de CJ Hunedoara şi administraţiile locale din Valea Jiului pentru transportul public de persoane în zonă.

„Sunt mulţumit că am reuşit să implementăm acest proiect şi că locuitorii Văii Jiului vor avea la dispoziţie un transport modern, ecologic. Aportul tuturor, începând de la echipa de implementare a proiectului, echipa de conducere a CJ Hunedoara, până la primarii din Valea Jiului, a fost însemnat, iar implicarea fiecăruia a dus la acest rezultat. În câteva luni, pe traseele de transport în comun din Valea Jiului vor circula autobuze electrice de ultimă generaţie”, a declarat preşedintele CJ Hunedoara, Laurenţiu Nistor.

Proiectele intitulate „Linia verde de autobuze electrice între Petrila – Petroşani – Aninoasa – Vulcan – Lupeni – Uricani – Green Line Valea Jiului” – Componenta 1, respectiv Componenta 2, prevăd, între altele, achiziţia unui număr total de 26 de autobuze autobuze electrice, precum şi a 30 de staţii de încărcare lentă şi 12 staţii de încărcare rapidă.

Termenul de livrare al autobuzelor şi echipamentelor de încărcare este 31 octombrie 2023. Cele două proiecte sunt finanţate prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020. Obiectivul principal al acestora îl reprezintă îmbunătăţirea condiţiilor de transport public de persoane şi reducerea emisiilor de carbon, precum şi adaptarea la nevoile actuale de mobilitate urbană din Valea Jiului.

Proiectele sunt realizate în parteneriat cu primăriile din Valea Jiului, prin Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) pentru transport public zonal (Green Line) în Valea Jiului. Linia verde de autobuze electrice va deservi patru trasee care însumează 125 de kilometri dus-întors. Valoarea proiectului Green Line Valea Jiului – Componenta 1 este de 49,09 milioane lei, iar Componenta 2 are o valoare totală de 46,02 milioane lei. AGERPRES