Aplicaţia pentru telefonul mobil „Visit Sovata” a fost lansată oficial, Primăria Oraşului Sovata şi Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică din localitate prezentând publicului, la sfârşitul săptămânii trecute, acest instrument de promovare a atracţiilor turistice din staţiune.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Sovata, aplicaţia are rolul de a atrage atenţia turiştilor asupra frumuseţilor naturale, patrimoniului construit şi a diversităţii culturale, care merită să fie descoperite şi experimentate.

Aplicaţia Visit Sovata conţine informaţii despre oferte turistice variate, care au fost adunate în diferite categorii principale şi care, pentru o mai bună explorare, grupează atracţiile turistice în subcategorii, se precizează în comunicat.

În afara descrierii atracţiilor turistice, pot fi găsite fotografii şi imagini video ale acestora, în galeria de imagini, iar turul virtual prezintă, pentru anumite atracţii, o panoramă de 360 grade.

Aplicaţia permite ca toţi cei interesaţi să contacteze telefonic operatorul turistic al atracţiei sau să acceseze pagina de internet a acestuia.

În categoria „Trasee” poate fi găsită şi o hartă, care permite explorarea elementelor unui anume traseu educaţional, prin Google Map. De asemenea, navigarea este posibilă dacă este activată funcţia Geolocaţie, se mai arată în comunicatul menţionat.

Totodată, pe paginile dedicate diferitelor puncte de interes pot fi găsite recomandări, aplicaţia prezentând şi alte atracţii care sunt în apropierea acestora sau care sunt similare din punct de vedere tematic.

Aplicaţia oferă utilizatorilor şi informaţii privind restaurantele din zonă, alături de datele de contact ale acestora şi dispune şi de un calendar de evenimente care cuprinde informaţii despre concerte, spectacole şi alte evenimente din Sovata.

Acestea vor putea fi salvate din calendarul aplicaţiei în calendarul personal de pe telefonul mobil.

Aplicaţia Visit Sovata în versiunile iOS şi Android poate fi descărcată gratuit din AppStore şi GooglePlay, iar pentru utilizarea ei este necesară conexiunea la Internet, mai precizează sursa citată. AGERPRES