mures_epurare.jpgPrimăria municipiului Baia Mare şi compania Veolia Water Solutions and Technologies (Franţa) au inaugurat, joi, uzina de epurare a apei din zona industrială de vest a municipiului Baia Mare.

Investiţia se ridică la aproximativ 45,6 milioane de euro, însă, potrivit autorităţilor locale, apa care pleacă spre consumatori din uzina de epurare este mai curată decât cea care intră din barajul de acumulare Firiza în staţia de tratare a apei potabile furnizate abonaţilor din municipiul Baia Mare şi împrejurimi.

‘Este proiectul de cea mai mare valoare, dar şi cel mai important dintre toate cele care au fost implementate vreodată în municipiul Baia Mare din fonduri europene. Valoarea totală este de 45,6 milioane de euro’, a declarat primarul oraşului Baia Mare, Istvan Ludescher. El a spus că, din suma totală alocată investiţiei, 30 de milioane de euro reprezintă fonduri europene nerambursabile, alte 12 milioane de euro constituie valoarea unui împrumut de la Banca Europeană pentru Investiţii, iar diferenţa de 3,6 milioane de euro este contribuţia Consiliului Local Baia Mare.

Primarul Istvan Ludescher a precizat că suma acordată de Consiliul Local provine din taxele şi impozitele suportate de locuitorii municipiului Baia Mare, iar pentru acoperirea creditului bancar a fost necesară mărirea tarifului de furnizare a apei potabile şi a serviciilor de canalizare cu aproximativ 60%. Odată cu modernizarea tehnologiei care este folosită în epurarea apelor, a fost extinsă şi reţeaua de apă cu încă 20 de kilometri. La rândul său, vicepreşedintele Veolia Water Solutions and Technologies (Franţa), Cristophe Ploux, a menţionat că „apa care iese din uzina de epurare a apelor uzate este mai curată decât apa care intră în staţia de tratare a apei potabile din municipiul Baia Mare” .


El a dat asigurări că normele de tratare a apei uzate respectă directivele Uniunii Europene şi că astfel municipiul Baia Mare se aliniază puţinelor oraşe din România care au ajuns la un nivel performant în ce priveşte prelucrarea apelor uzate, doar oraşele Buzău şi Bucureşti având asemenea uzine de tratare a apelor uzate. Reprezentantul companiei franceze a spus că resturile rezultate în urma epurării apelor uzate pot fi comercializate pe piaţă sub formă de îngrăşământ. AGERPRES