hogea__constantin.jpgPrimarul municipiului Tulcea, Constantin Hogea, a inaugurat, luni, singurul bazin acoperit din oraş, acesta urmând să fie dat în folosinţă începând de marţi, 5 iunie.

Lucrările de realizare a bazinului de înot din oraş au început în urmă cu aproape doi ani, valoarea totală a acestora fiind de peste 5 milioane de lei, din care circa 1,3 milioane de lei au reprezentat cheltuielile pentru realizarea utilităţilor şi a fost suportată de la bugetul oraşului.

„Cheltuielile pentru funcţionarea acestuia vor fi asumate de primărie, pentru că nicidecum nu ne-am gândit să facem din acest bazin o afacere. Pe timp de iarnă, costurile pe care primăria va fi obligată să şi le asume vor ajunge la circa 40.000 de lei şi nu vor putea fi acoperite doar din vânzarea abonamentelor”, a declarat primarul Hogea.

El a menţionat că la dispoziţia elevilor care vor putea lua gratuit lecţii de înot vor sta patru instructori şi două asistente medicale, pentru certificarea calităţii apei din bazin existând deja un aviz din partea autorităţilor sanitare.

Autorităţile locale şi judeţene prezente la inaugurarea bazinului au subliniat sprijinul pe care l-au primit din partea fostului ministru al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului Elena Udrea, care a aprobat derularea investiţiei. Lucrările de realizare a bazinului de înot au fost finanţate de Compania Naţională de Investiţii cu 4,1 milioane de lei, bazinul având o lungime de 25 de metri şi aflându-se pe malul lacului Ciuperca. AGERPRES