Odată cu încălzirea vremii a crescut şi numărul tecucenilor care vin în audienţe la Primărie. Mulţi petiţionari vin însă cu probleme care nu ţin de administraţia publică locală.
Litigii cu vecinii, solicitări de sprijin financiar sau cereri pentru locuri de muncă – sunt doar câteva dintre problemele pe care tecucenii speră să le rezolve în urma discuţiilor cu reprezentanţii Primăriei.
Viceprimarul Cristinel Basalic spune că nu de puţine ori a oferit sfaturi chiar şi în anumite probleme care nu ţin de administraţia locală. Printre aspectele prezentate de cei care vin în audienţe la Primărie se numără chiar şi litigiile unora cu vecinii, probleme legate de ordine publică sau de judecătorie, cereri de locuri de muncă sau scăderea datoriilor la chirii.
Oamenii s-au adresat viceprimarului însă şi pentru rezolvarea unor probleme financiare, cereri de locuinţe, prelungiri de contracte sociale, aprobări pentru amenjarea unor terenuri din faţa blocurilor. Numărul tecucenilor care vin în audienţe şi este foarte mare, iar problemele acestora sunt diverse, spune viceprimarul. Potrivit acestuia, sunt destule situaţii în care unii se prezintă chiar şi de mai multe ori cu aceeaşi problemă.