barbu_nicolae.jpgMunicipalitatea din Giurgiu pregăteşte anul acesta construcţia a 99 de noi locuinţe ANL, dar şi a 30 de locuinţe sociale pentru romi, a anunţat primarul Nicolae Barbu.

„Avem aprobate 99 de locuinţe ANL, 44 dintre acestea vor fi construite pe amplasamentul de la Steaua Dunării şi 55 pe amplasamentul de la fostul Obor. Deja sunt predate amplasamentele, studiile de fezabilitate sunt finalizate, urmează doar să ne anunţe când se semnează contractul de finanţare şi să le punem la dispoziţie amplasamentul şi autorizaţia de construcţie. Totodată, suntem incluşi pentru construcţia a 30 de locuinţe pentru romi, astăzi este plecat directorul Direcţiei de Patrimoniu din cadrul Primăriei municipiului la Bucureşti pentru a preda amplasamentele, avem şi cărţi funciare, avem tot ce ne trebuie, ele se vor construi în cartierul Istru, adiacent rambleului căii ferate”, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, primarul municipiului Giurgiu, Nicolae Barbu.

El spune că locuinţele destinate romilor vor fi construite pe o suprafaţă de aproximativ trei sute de metri pătraţi. Totodată, el a precizat că dintre aceste locuinţe vor fi repartizate unele pentru romii din cele două blocuri din zona Istru, care vor fi demolate pentru că numai prezintă siguranţă în exploatare.
Edilul a subliniat că de astfel de locuinţe individuale vor beneficia numai cei care au locuri de muncă şi nu au de plătit amenzi de niciun fel. „Vă spun că sunt foarte mulţi care au amenzi chiar în perioada asta de iarnă pentru deranjarea ordinii şi liniştii publice. Au creat probleme în zona aceea şi odată cu expirarea termenului de închiriere vor prim şi deciziile de evacuare, deci nu toţi cei care au locuit în blocurile de la Istru vor primi automat repartiţii în noile ANL-uri sau în locuinţele pentru romi”, a încheiat primarul municipiului Giurgiu, Nicolae Barbu.

Până la construirea noilor ANL-uri şi a locuinţelor pentru romi, Primăria municipiului Giurgiu va înmâna joi, 12 martie, cheile pentru cele 120 de apartamente ANL finalizate în apropierea Zonei Libere Giurgiu pe drumul spre Port celor care au primit repartiţii. AGERPRES