Primăriile din Botoşani au finalizat, anul trecut, 60 de proiecte de investiţii cu fonduri guvernamentale sau europene, potrivit unei situaţii prezentate vineri de Instituţia prefectului.
Potrivit raportului prezentat în Colegiul prefectural, celor 60 de proiecte finalizate li se adaugă alte alte 282 proiecte în derulare, implementate de 70 dintre unităţile administrativ- teritoriale din judeţ. Atât proiectele finalizate, cât şi cele în derulare constau în modernizări sau reabilitări de drumuri judeţene, comunale, locale şi străzi orăşeneşti, reabilitări sau extinderi de utilităţi şcolare, alimentări cu apă, canalizări, staţii de epurare, baze sportive şi terenuri de sport, cămine culturale, centre de zi pentru copii sau pieţe agroalimentare.
Judeţul Botoşani, prin intermediul a 43 de primării şi Consiliul Judeţean, a derulat în 2014 un total de 69 de proiectele finanţate din fonduri europene, din care 23 au fost finalizate anul trecut. „Reabilitarea Spitalului Judeţean de Urgenţă ‘Mavromati’, modernizarea unor drumuri judeţene, crearea Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică, un campus şcolar în localitatea Truşeşti, modernizări de drumuri comunale, dotări ale căminelor culturale, achiziţii de utilaje, sunt câteva dintre acestea”, se arată în analiza realizată de specialiştii Instituţiei prefectului.
Alte trei proiecte majore de investiţii au fost derulate anul trecut prin intermediul instituţiilor statului. Primul este modernizarea drumului naţional Suceava- Botoşani, cu finanţare de la bugetul de stat.
Al doilea este dotarea cu echipament a bazelor operaţionale pentru intervenţii în situaţii de urgenţă, acestea incluzând o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţimi, un autoturism de teren, o remorcă şi un vehicul cu şenile. Proiectul este derulat de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară ‘Euronest’, având ca parteneri cele şase consilii judeţene din Regiunea Nord-Est.
Cel de-al treilea este proiectul transfrontalier ,,Prevenirea sindromului morţii albastre’, derulat de Direcţia de Sănătate Publică Botoşani în parteneriat cu Consiliul Raional Hliboca din Ucraina. Din fonduri europene, acesta a presupus construcţia a 10 fântâni de adâncime în localităţile Pomârla, Dersca, Mihăileni, Cândeşti, Cristeşti, Lunca, Hlipiceni, Todireni, Răuseni şi Călăraşi. AGERPRES