Un număr de 60 de blocuri de locuinţe şi opt licee, şcoli şi grădiniţe din municipiul Giurgiu vor intra în acest an în programul de eficientizare energetică şi anvelopare cu fonduri europene, a anunţat primarul Nicolae Barbu.

„Pe axa 3.1 – eficientizare energetică clădiri rezidenţiale am depus patru proiecte însumând peste 40 de blocuri care vor intra în programul de eficientizare energetică şi anvelopare în valoare totală de 5, 3 milioane de euro. (…) Mai sunt cereri şi cred că vom mai face documentaţia necesară pentru eficientizare energetică pentru încă două ansambluri de locuinţe de câte zece blocuri, deci încă două proiecte de câte un milion şi ceva de euro fiecare ca să rezolvăm toate cererile care au fost depuse la primărie şi mai am o veste foarte bună: toate cele opt şcoli, grădiniţe şi licee pentru care am depus proiecte pe axa 3.1. B – eficientizare energetică clădiri publice – unităţi de învăţământ, au trecut de faza evaluărilor, deci acum sunt în linie dreaptă pentru asigurarea finanţării”, a declarat Nicolae Barbu.

El spune că are certitudinea că va fi atrasă în municipiul Giurgiu suma de aproape patru milioane de euro pentru eficientizarea energetică a celor opt unităţi de învăţământ, respectiv două licee, trei şcoli gimnaziale şi trei grădiniţe, una dintre grădiniţe va avea şi spaţii pentru creşă. AGERPRES