49 de locuinţe sociale ANL pentru comunitatea de romi, recepţionate în oraşul Pecica

Un număr de 49 de locuinţe sociale pentru comunităţile de romi au fost construite în oraşul Pecica, judeţul Arad, printr-un program al Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe (ANL), unităţile locative fiind recepţionate săptămâna aceasta, conform primarului Petru Antal.

”Este o investiţie finanţată integral de către Agenţia Naţională pentru Locuinţe. Au fost construite 49 de apartamente – 21 de apartamente cu 2 camere şi 28 de apartamente cu 3 camere – destinate comunităţii de romi din oraşul Pecica. Urmează ca în primăvară să introducem toate utilităţile şi să facem infrastructura necesară pentru funcţionarea cartierului şi, probabil, din vara anului 2017 vor fi date în chirie acelor persoane care locuiesc în Pecica, sunt angajate şi nu au locuinţe. Locuinţele au fost construite pe amplasamentul din Strada 232 la nr. 27 şi sunt repartizate în şapte module cu regim de înălţime P (parter). Amplasamentul se situează într-o zonă apropiată de comunitatea romă din oraş. Acolo a fost un loc viran, o zonă nelocuită, aproape de drumul naţional DN 7 Arad – Nădlac. Este o zonă destul de bună, zic eu, şi sper care vor locui acolo să beneficieze de condiţii bune”, a declarat primarul oraşului Pecica, Petru Antal.

Până în prezent, potrivit unui comunicat de presă transmis de ANL, în cadrul programului ”Locuinţe sociale pentru comunităţile de romi” au fost finalizate, în total, 168 de locuinţe: în judeţele Bihor (14 locuinţe), Bistriţa-Năsăud (21 de locuinţe), Mehedinţi (28 de locuinţe), Olt (28 de locuinţe), Sibiu (28 de locuinţe) şi Arad (49 de locuinţe). În cadrul aceluiaşi program, sunt în execuţie alte 21 de unităţi locative în judeţul Braşov.

Programul ”Locuinţe sociale pentru comunităţile de romi” este un program pilot derulat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe, conform Hotărârii Guvernului nr. 1237/ 2008, cu modificările şi completările ulterioare. Programul are, ca obiective, incluziunea socială a cetăţenilor de etnie romă cu situaţie locativă precară şi prevenirea discriminării pe criterii rasiale. Locuinţele se construiesc prin ANL cu finanţare de la bugetul de stat.
În judeţul Arad, au mai fost finalizate, prin ANL, 600 de apartamente în cadrul programului de construcţii de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii, în amplasamentele din localităţile Arad (272 de locuinţe), Sântana (16 locuinţe), Ineu (128 de locuinţe), Lipova (64 de locuinţe), Sebiş (42 de locuinţe), Chişineu-Criş (20 de locuinţe), Pâncota (22 de locuinţe), Nădlac (16 locuinţe) şi Pecica (20 de locuinţe). AGERPRES