2017 a fost declarat “Anul turismului” în judeţul Covasna

2017 a fost declarat “Anul turismului” în judeţul Covasna, autorităţile propunându-şi ca anul viitor să intensifice campaniile naţionale şi internaţionale de promovare a obiectivelor turistice din judeţ în scopul creşterii afluxului de turişti.

Consiliul Judeţean Covasna a adoptat o hotărâre care stipulează faptul că Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Aquasic şi Asociaţia pentru Dezvoltarea Turismului, aflate în subordinea instituţiei, vor susţine acest proiect prin “promovarea turismului, a obiectivelor turistice de toate tipurile (balnear, cultural, agroturism, cinegetic etc.) şi a evenimentelor din judeţ la nivel naţional şi internaţional, respectiv prin campanii naţionale de promovare a obiectivelor turistice din judeţ, şi vor organiza manifestări prin care să crească fluxul turistic”.

În hotărâre se precizează, de asemenea, că fondurile necesare organizării evenimentelor prilejuite de “Anul Turismului în judeţul Covasna” vor fi asigurate din bugetul judeţului sau, după caz, din bugetele instituţiilor subordonate.

Preşedintele Consiliului Judeţean, Tamas Sandor, a declarat că numărul turiştilor care au vizitat judeţul Covasna s-a dublat în ultimul an, ajungând de la 50.000 la 100.000, ca urmare a intensificării acţiunilor de promovare.

“Anul acesta ne-am pregătit ca să putem declara anul 2017 Anul Turismului în judeţul Covasna, iar în acest scop am adus în judeţ peste 100 de ziarişti, bloggeri, conducători de agenţii de turism din Bucureşti. Mulţi dintre aceştia nu au fost niciodată în Ţinutul secuiesc, dar toţi au plecat de aici cu o senzaţie pozitivă, în ceea ce înseamnă oferta noastră turistică (…) Anul acesta am dublat numărul turiştilor (…), iar până la finalul anului se vor înregistra peste 500.000 de nopţi petrecute în judeţul Covasna, conform statisticilor prezentate de contractele facturate. Vrem să schimbăm aspectul, retorica şi orientarea turismului pentru că 90% dintre turiştii care vin în judeţul Covasna sunt din români şi restul sunt din afara ţării (…) Doar între 5 şi 7% sunt turişti din Ungaria. Turiştii români care vin din Bucureşti, din Moldova sau din Valea Prahovei nu vin ca să mănânce ce găsesc şi acasă, ci vin la noi ca să găsească ceva specific zonei”, a precizat Tamas Sandor.

El a mai spus că anul viitor vor fi promovate în continuare brandul “Covasna-ţinutul conacelor”, meşteşugurile tradiţionale şi gastronomia locală, va fi deschisă o nişă pentru eco şi cicloturişti şi vor fi lansate noi pachete turistice pentru străini.

“Avem un specific al zonei pe care nu îl mai are nimeni. Noi nu avem castele precum cele din Valea Loirei, nu avem pârtii precum Elveţia, dar avem câteva locuri speciale, pe care alţii nu le au. În judeţul Covasna sunt înregistrate peste 165 de conace, iar tot mai multe sunt deschise turiştilor”, a mai spus Tamas Sandor.

El a menţionat că autorităţile vor investi în continuare în reabilitarea şi modernizarea drumurilor şi vor încuraja dezvoltarea infrastructurii turistice. AGERPRES