Primăria Sectorului 5 şi Universitatea „Nicolae Titulescu” din Bucureşti au semnat un parteneriat prin care 100 de studenţi vor face practică în cadrul serviciilor şi companiilor autorităţii locale.
Conform reprezentanţilor Primăriei Sectorului 5, studenţii vor avea ocazia să dobândească o serie de competenţe profesionale care exced procesului teoretic şi să lucreze alături de cei mai buni jurişti ai autorităţii locale.
Cele două instituţii intenţionează să continue parteneriatul şi în anii următori, precizează administraţia locală, într-o postare, miercuri, pe Facebook. AGERPRES