Caraş-Severin: Prezenţă zero la cursurile pentru pregătirea reprezentanţilor administraţiilor publice pe linia situaţiilor de urgenţă

Prezenţa la cursurile pentru pregătirea reprezentanţilor administraţiilor publice cu atribuţii în domeniul situaţiilor de urgenţă din Caraş-Severin a fost, în primul trimestru al acestui an, de zero la sută.

“Este un procent care nu ne onorează. Din totalul celor 18 planificaţi, zero s-au prezentat la aceste cursuri, în condiţiile în care creşterea nivelului de pregătire a personalului cu atribuţii în domeniul situaţiilor de urgenţă de la nivelul autorităţilor publice locale reprezintă un obiectiv principal al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Procentul de participare la curs este greu de justificat, nefiind evenimente care să împiedice prezenţa la acest curs. Unele persoane au fost planificate şi replanificate de mai multe ori, dar nu au participat la acest curs care este obligatoriu într-un mandat”, a declarat, la şedinţa Colegiului Prefectural, inspectorul şef al ISU “Semenic” al judeţului Caraş-Severin, col. Cristinel Coneriu.

Societatea românească se confruntă în ultima vreme cu evenimente de natura situaţiilor de urgenţă, ceea ce impune cu prioritate acordarea unei atenţii deosebite acestui segment de activitate, de care sunt direct responsabile persoanele de conducere de la nivelul localităţilor, conform prevederilor legislative din domeniu.

“Personalul cu funcţii de conducere şi atribuţii în domeniul situaţiilor de urgenţă din administraţia publică locală, respectiv, primari şi viceprimari aflaţi la primul mandat sau care ocupă de mai mult timp aceste funcţii trebuie să îndeplinească atribuţiile specifice, reglementate de legislaţia în vigoare pe linia situaţiilor de urgenţă”, a afirmat Coneriu.

Acest curs asigură formarea competenţelor de bază specifice gestionării situaţiilor de urgenţă, însuşirea cunoştinţelor specifice domeniului şi formarea unor aptitudini cu aplicabilitate în practica managementului situaţiilor de urgenţă, şi anume, planificare, organizare, comunicare, coordonare şi conducere, evaluare, proceduri de operare. Deşi s-au transmis adrese tuturor persoanelor planificate la curs, au fost contactate şi telefonic, dar rezultatele prezenţei transmisă de Centrul Zonal de Protecţie Civilă din Craiova au dovedit faptul că interesul reprezentanţilor autorităţilor administraţiilor publice pe linia situaţiilor de urgenţă este foarte scăzut. Toţi cei care au absentat de la curs au fost replanificaţi pentru alte serii de pregătire.

Totodată, în baza unui Ordin al Prefectului, privind aprobarea Planului de pregătire în domeniul situaţiilor de urgenţă pentru anul 2019, toate localităţile ar fi trebuit să prezinte propriul plan la ISU “Semenic”, în vederea avizării acestuia. Din păcate, doar 37 localităţi din cele 77 au avizat acest plan.

Tot în cadrul pregătirii personalului din administraţia publică locală s-a desfăşurat o instruire cu preşedinţii comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă, în luna februarie 2019, la Instituţia Prefectului Caraş-Severin, în sistem de videoconferinţă, la care au participat 42 de localităţi din cele 77, conform listei de prezenţă, întocmită de Instituţia Prefectului – Judeţul Caraş-Severin. AGERPRES