Unii primari din judeţul Satu Mare refuză să angajeze experţi pentru romi

Mai mulţi primari din judeţul Satu Mare refuză să angajeze experţi pentru romi, deşi există o lege care îi obligă să facă acest lucru.

Consilierului prefectului, Gheorghe Covaci, a declarat vineri, în cadrul şedinţei grupului mixt de lucru pentru problemele romilor, că, deşi există o lege care îi obligă pe primari să angajeze experţi, edilii locali nu fac acest lucru motivând că nu au fonduri suficiente pentru plata salariilor acestora.

Mai mult, nu există nici sancţiuni pentru neaplicarea acestei legi, astfel că nici nu pot fi traşi la răspundere. Covaci susţine că a fost refuzat de conducerile primăriilor Ardud şi Micula, unde există importante comunităţi de romi. “Ar putea fi un ajutor pentru primari în ceea ce priveşte relaţia cu romii. Ei nu au dorit acest lucru”, a spus Gheorghe Covaci.

Potrivit consilierului, nici ceilalţi romi angajaţi pe postul de expert nu efectuează doar această muncă, mulţi primind sarcini de portari sau de supraveghere a muncii efectuate de persoanele asistate social. În judeţul Satu Mare, sunt aproximativ 27.000 de romi.AGERPRES