Timişoara va avea prima giraţie rutieră suspendată la 10 metri deasupra căii ferate

Timişoara va avea prima giraţie rutieră suspendată la 10 metri deasupra căii ferate, în zona Pădurii Verzi, pe relaţia spre Bucureşti, după ce compania feroviară a anunţat că va efectua lucrări inclusiv pentru dublarea liniei de cale ferată în zonă.

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a declarat că a avut recent discuţii cu proiectanţii aflaţi sub contract cu CFR pentru dublarea liniei de cale ferată în zona municipiului, dar şi asupra soluţiilor la intersecţiile dintre calea ferată şi principalele străzi din zonă. Beneficiar de proiect este CFR.

”Noi am agreat ideea ca la intersecţia Baader cu calea ferată să fie un sens giratoriu la zece metri înălţime. Este pentru prima dată când avem aşa ceva în Timişoara. CFR va face asta. Vom avea trei căi de acces la sensul giratoriu, respectiv, dinspre Divizia 9 Cavalerie, Baader şi Demetriade (de pe noul tronson al Inelului II care va fi realizat de primărie, n.r.). Vom avea trei rampe cu lungimea de 230 de metri fiecare, care vor fi incidente la acea giraţie suspendată”, a explicat Nicolae Robu.

Lucrarea se va face pe banii CFR, în limita în care compania feroviară dispune de fonduri europene, restul de finanţare fiind preluată de municipalitate.

”O singură limitare este, cea a fondurilor. CFR nu poate aprecia acum cât poate acoperi financiar din fondurile pe care le va avea la dispoziţie pe un proiect cu finanţare europeană prin reorientare de fonduri de la alte ţinte care nu au putut fi atinse. Principiul de abordare a lucrurilor este acela ca tot ceea ce facem să fie făcut ca lumea, să nu facem fuşăreli din cauza zgârceniei. Ce poate face CFR face până atinge limita de finanţare. După aceea, preluăm noi, municipalitatea”‘, a detaliat Nicolae Robu. AGERPRES