Timisoara ar putea avea in curand bugete de cartier

Timisoara ar putea deveni primul oras din tara care va avea bugete de cartier, dupa modelul francez.
Ideea le-a fost sugerata edililor de membrii unei delegatii de consilieri locali ai orasului infratit Mulhouse din Franta, care au efectuat o vizita in Timisoara si care au participat la intalnirea primarului Gheorghe Ciuhandu cu reprezentantii consiliilor de cartier din oras.

Oaspetii au informat ca fiecarui cartier din orasele franceze i se aloca un buget direct pentru lucrarile de reparatii ale trotuarelor, montarea de semafoare, marcarea trecerilor de pietoni si amenajari de mica amploare. Bugetul cartierului poate creste prin sponsorizari din partea oamenilor de afaceri care isi desfasoara activitatea in respectiva structura administrativ-teritoriala sau prin diverse actiuni comerciale, culturale sau de divertisment organizate in zona respectiva.

“Cei care doresc sa deschida o taraba pentru vanzarea de suveniruri sau carnati, primesc spatiu de la municipalitate, iar contravaloarea chiriei care ar trebui data primariei, este convertita in amenajari ale cartierului”, a exemplificat Annette Bour, consilier municipal si responsabil cu coordonarea consiliilor de cartier din Mulhouse.