Terminalul 3 al Aeroportului Internațional Iași va fi dat în folosință în luna august

aeroport-iasi.jpgConsiliul Județean Iași s-a întrunit pe 5 iunie într-o nouă ședință extraordinară, fiind aprobate toate punctele de hotărâre aflate pe ordinea de zi. După acest eveniment, conducerea Consiliului Județean și consilierii județeni au efectuat o vizită de lucru pe șantierul Terminalului 3 (T3). Concluzia generală a fost că lucrările evoluează foarte bine și că, deși în luna martie au fost trei săptămâni de precipitații care au făcut foarte dificile lucrările de terasament și fundații, graficul este respectat.

Terminalul 3 va fi dat spre folosinţă în luna august, după ce lucrarea va fi predată de către constructor Aeroportului Internațional Iași și după ce noul terminal va primi acreditările specifice. Constructorul este SC UTI GRUP SA Bucureşti, contractul pentru acest obiectiv având valoarea de 8,1 milioane de euro, inclusiv TVA.

Lucrările de terasamente și infrastructură/rezistență sunt executate în proporție de 90%. Pentru acestea s-au excavat aproximativ 12.000 metri cubi de pământ. Lucrările de suprastructură/hala metalică sunt executate în proporție de 90%, iar materialele pentru finalizare sunt în șantier. Lucrările la acoperiș s-au finalizat în proporție de 90%. Începând din această lună se va lucra pentru montajul instalațiilor și sistemelor la interior și exterior.

Prin acest proiect, Aeroportul Internațional Iaşi îşi consolidează poziţia şi imaginea de aeroport regional principal al Moldovei şi confirmă misiunea de deschidere a economică a judeţelor din Regiunea de Nord-Est.