Tarife diferenţiate pentru parcări şi modalităţi moderne de plată, solicitate în cadrul dezbaterii publice organizate de PMB

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedIn

Tarifarea la preţul real a parcării, introducerea mijloacelor moderne de plată, dar şi existenţa unor preţuri diferenţiate, în funcţie de zonă, au fost solicitate, pe 12 februarie, în cadrul unei dezbateri publice organizate de Primăria Capitalei pe marginea proiectelor referitoare la regulamentele unor servicii publice pentru asigurarea managementului traficului şi a parcajelor.

De altfel, după opiniile exprimate de către cei prezenţi, directorul Autorităţii Municipale de Reglementare a Serviciilor Publice, Adrian Cristea, a precizat că forma revizuită a proiectelor de hotărâre vizează crearea parcărilor non-stop, includerea posibilităţii unor mijloace moderne de plată, precum şi faptul că nu vor fi oferite subvenţii sau facilităţi pentru plata parcării, decât în cazul persoanelor cu dizabilităţi. De asemenea, este analizată posibilitatea introducerii tarifelor diferenţiate pentru parcare, în funcţie de zone, a precizat el.

Preşedintele Organizaţiei pentru Promovarea Transportului Alternativ în România (OPTAR), Marian Ivan, a cerut să nu fie acordată niciun fel de subvenţie pentru plata locului de parcare, indicând datele furnizate de studiul Planului de Mobilitate Urbană Durabilă, conform căruia pentru 93% din maşinile din Bucureşti nu se plăteşte locul de parcare. El a solicitat de asemenea ca, în cazul în care există mai multe maşini înregistrate pe o singură adresă, la al doilea autovehicul costul parcării să se dubleze.

“Este absurd ca oameni care plătesc o mie, zece mii sau o sută de mii de euro pentru o maşină să primească subvenţie de la primărie pentru plata locului de parcare. (…) Am solicitat ca serviciul de parcare să fie taxat la valoarea reală, fiind incluse costurile de chirie ale spaţiului ocupat şi ale traseelor de acces, costurile de realizare a locurilor de parcare, de întreţinere a locurilor de parcare şi ale traseelor de acces. Doar astfel pot fi atraşi investitori privaţi care să vină în sprijinul administraţiei locale şi să fie interesaţi să obţină profit. Atâta timp cât primăria subvenţionează locurile de parcare, nu va reuşi niciodată să asigure numărul necesar de locuri de parcare, fapt care inhibă dezvoltarea celorlalte moduri de transport: nu se pot face piste de biciclete, benzi unice pentru transportul public”, a afirmat el.

Cătălin Deaconescu, consilier municipal PNL, a atras atenţia asupra faptului că proiectele nu prevăd nimic despre prelungirea programului pentru parcările gestionate de Administraţia Străzilor după ora 16,00. “Ştiţi că în acest moment bucureştenii au probleme după ora 16,00, când se confruntă cu aşa-zişii parcagii. Nu am găsit un mijloc modern de plată după ora 16,00, când efectivele de încasare de plată pentru parcare se retrag. De asemenea, nu am găsit nimic despre tarife diferenţiate în funcţie de zonă sau interval orar. Ne dorim cu toţii să descurajăm cetăţenii să vină cu maşina proprie în centrul oraşului, dar nu am văzut tarife diferenţiate în funcţie de zonă”, a spus el.

Totodată, participanţii la dezbatere au pus sub semnul întrebării utilitatea delegării unor servicii asigurate până în prezent de către administraţiile Primăriei către companiile municipale, recent înfiinţate. “Când se realizează comparaţia între ce s-ar întâmpla dacă serviciul de management al traficului ar rămâne la primărie şi ce s-ar întâmpla dacă ar fi delegat, se oferă doar avantaje în partea de delegare, cu toate că exact acelaşi lucru poate să îl facă şi primăria. Practic, nu există nicio diferenţă între cele două. Totuşi acest studiu încearcă să sugereze că delegarea serviciului de management al traficului este o binecuvântare. (…) Delegarea serviciului nu va face decât să ducă specialiştii din primărie într-o firmă privată, iar în momentul în care lucrurile vor merge prost, ne vom trezi că primăria nu va avea specialişti pentru a administra acest serviciu”, a precizat Marian Ivan.

Dan Georgescu, preşedintele Sindicatului Liber Semnale Rutiere Administraţia Străzilor, a apreciat că serviciile care vor fi delegate companiilor municipale pot fi asigurate şi de Administraţia Străzilor. “Primăria Municipiului Bucureşti nu investeşte niciun ban în aceste parcări, iar banii vin de la aceste parcări către primărie. Noi nu avem posibilitatea de a-i sancţiona pe cei care parchează şi nu plătesc. (…) Noi credem că acest regulament nu este oportun, nu este corect şi nu este în beneficiul cetăţenilor. Mai mult de atât, credem că pe cetăţeni o să îi lezeze costul mult mai mare. Noi considerăm că am adus destul de mulţi bani la primărie”, a spus el.

Adrian Cristea (AMRSP) a arătat că în managementul public internaţional prestarea serviciilor publice de către companii municipale este o “opţiune strategică, viabilă, a administraţiei locale, în special datorită autonomiei manageriale a acestor companii, funcţionării pe principii de profitabilitate şi lipsei birocraţiei excesive”. “Studiul de oportunitate nu are ca obiect justificarea necesităţii înfiinţării acestei companii, ci doar să stabilească modalitatea de delegare a gestiunii serviciului. (…) AMRSP consideră că prin companiile municipale se realizează o reformă instituţională modernă, cu efecte benefice atât asupra administraţiei publice locale, cât şi asupra creşterii calităţii vieţii pentru cetăţenii municipiului Bucureşti”, a susţinut el. AGERPRES