Statutul Zonei Metroplitane Vâlcea a fost prezentat la o întâlnire a localităţilor componente

francu_emilian1.jpgPrimarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Emilian Frâncu, a organizat, miercuri, o întâlnire la sediul primăriei cu edilii celor 17 unităţi administrativ-teritoriale din jurul Râmnicului, care vor face parte din Zona Metropolitană.

“În cadrul acestei întâlniri a fost prezentat proiectul de statut al Zonei Metropolitane şi s-a stabilit un termen de o săptămână pentru prezentarea eventualelor observaţii sau propuneri de modificare. O nouă întâlnire a reprezentanţilor unităţilor administrativ-teritoriale va avea loc în prima jumătate a lunii februarie, după care va urma adoptarea de către toate consiliile locale a variantei finale a Statutului şi semnarea Actului Constitutiv al structurii. Populaţia stabilă totală a viitoarei Zone Metropolitane numără, conform datelor preliminare ale Recensământului din 2011, peste 155.000 locuitori”, a declarat primarul Frâncu.

Potrivit acestuia, printre obiectivele propuse pentru Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară “Zona Metropolitană Râmnicu Vâlcea” se numără: dezvoltarea durabilă şi în interdependenţă a întregii zone metropolitane şi a fiecărei unităţi administrativ-teritoriale din componenţa Asociaţiei; elaborarea de strategii şi programe de dezvoltare integrată a localităţilor care compun Zona Metropolitană; îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii de transport, telecomunicaţii şi energie a unităţilor administrativ teritoriale care compun Asociaţia şi a întregii zone metropolitane; dezvoltarea, modernizarea şi îmbunătăţirea serviciilor publice; dezvoltarea economică integrată, exploatarea şi valorificarea eficientă a resurselor specifice fiecărei localităţi componente ale Zonei Metropolitane; administrarea eficientă şi integrată a potenţialului turistic de care dispune zona, dezvoltând, cu predilecţie, turismul balnear şi cel monahal; atragerea de noi investiţii şi creşterea accesului la resurse; atragerea zonală a fondurilor europene; promovarea investiţiilor private şi publice, în vederea dezvoltării durabile a zonei metropolitane şi a unităţilor administrativ-teritoriale care o compun; promovarea în comun a unor proiecte culturale de anvergură.

Alături de Râmnicu Vâlcea, în cadrul Zonei Metropolitane urmează să fie incluse oraşele Băbeni, Băile Govora, Băile Olăneşti, Călimăneşti, Ocnele Mari şi comunele Berislăveşti, Budeşti, Bujoreni, Buneşti, Dăeşti, Goleşti, Mihăeşti, Muereasca, Păuşeşti Măglaşi, Runcu, Sălătrucel, Vlădeşti. AGERPRES