Staţiunea balneo-climaterică Neguleşti va fi transformată în secţie externă a Spitalului Judeţean Neamţ

pruteanu__vasile.jpgPavilionul principal al staţiunii balneo-climaterice de la Neguleşti va deveni o secţie externă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, urmând ca cele 70 de paturi să fie destinate persoanelor aflate în convalescenţă, a declarat marţi preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Neamţ, Vasile Pruteanu. Al doilea pavilion, cu un spaţiu de cazare de 50 de locuri va fi destinat exclusiv persoanelor care vin la tratament, fie cu bilete prin Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, fie pe cont propriu.

“Aceasta ni se pare cea mai bună soluţie, mai ales că transformarea unui pavilion în secţie externă a spitalului va deservi circa 70.000 de persoane din localităţile limitrofe. Cât priveşte cheltuielile de funcţionare, mare parte vor fi decontate de Casa de Asigurări de Sănătate, pe fiecare pacient internat la Neguleşti. Totodată, continuăm procesul investiţional pentru ceea ce înseamnă staţiunea balneoclimaterică”, a declarat a spus Vasile Pruteanu.

De asemenea, între conducerea CJ Neamţ şi un grup de investitori din Israel se poartă negocieri pentru construirea unui hotel de cinci stele. “Investiţia va fi în totalitate a celor din Israel, iar hotelul va intra în circuitul turistic internaţional”, a adăugat Vasile Pruteanu. Potrivit propriului site, staţiunea de la Neguleşti a luat fiinţă în 1874, iar în 1935 a fost reamenajată având o bază de tratament care a funcţionat până în 1962, când a fost desfiinţată printr-o autorizaţie de dărâmare.

Rezultatele studiilor hidrogeologice efectuate între 1982 şi 1983 au făcut ca în 1986 să înceapă construirea bazei de tratament. După Revoluţie, staţiunea a funcţionat până în 1992 ca hotel, doar pentru cazare şi fără bază de tratament. În 1993 a fost întocmit proiectul pentru a doua fază de dezvoltare a staţiunii iar doi ani mai târziu au început lucrările, însă, din lipsa fondurilor, în 1996 nu s-au mai alocat bani pentru terminarea acestora şi punerea în funcţiune a staţiunii. Din 1996 şi până anul trecut, când au fost reabilitate spaţiile de cazare, staţiunea a intrat în conservare. AGERPRES