Spitalul din Mărăşeşti se transformă în cămin de bătrâni

Consilierii locali din Mărăşeşti, Vrancea, au votat, joi seară, în unanimitate hotărârea prin care spitalul din localitate se va transforma în cămin pentru persoane vârstnice. Edilul oraşului, Constantin Vlase, a spus că nu este de acord cu desfiinţarea spitalului, pentru că, în primul rând, comunitatea va avea de suferit.

De la spital au fost externaţi toţi pacienţii, iar angajaţii care au lucrat zeci de ani în această unitate aşteaptă redistribuirea.

‘După 17 ani de muncă în această unitate, am în suflet amărăciune pentru acest final trist. Voi încerca, într-un fel sau altul, să mă implic să ofer în continuare asistenţă medicală acestei comunităţi. Dacă se va accesa programul pentru cămin de persoane vârstnice şi voi constata că are o activitate bună, iau în calcul posibilitatea să mă întorc în această unitate’, a declarat medicul Constantin Barbu, managerul Spitalului din Mărăşeşti.


Potrivit consilierilor locali, noul cămin din Mărăşeşti va dispune de 44 de paturi, iar personalul încadrat va fi de 22 de salariaţi, majoritatea provenind din organigrama spitalului. Situaţia este diferită la spitalul din Odobeşti deoarece autorităţile locale nu au accesat programul de dezvoltare a reţelei de cămine pentru persoane vârstnice, aşa că unitatea spitalicească va intra în conservare până se va lua o decizie oficială. Joi au fost externaţi toţi pacienţii, urmând ca zilele acestea să fie făcut inventarul.


‘Toţi pacienţii au fost externaţi. Niciunul dintre ei nu a vrut să fie transferat la Spitalul din Focşani, aşa că au plecat acasă’, a declarat Florin Monac, managerul Spitalului din Odobeşti. Luni, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Vrancea vor înainta către managerii spitalelor din judeţ cererile cu opţiunile angajaţilor din fostele unităţi spitaliceşti din Mărăşeşti şi Odobeşti, urmând ca aceştia să decidă dacă le vor accepta sau nu. AGERPRES