Sorin Oprescu: “Am certitudinea că la finele lui 2011 vom termina lucrările la toate şcolile incluse în programul BEI”

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a verificat, duminică, stadiul lucrărilor la trei dintre şcolile incluse în Programul de Reabilitare a Infrastructurii Educaţionale din Bucureşti, proiect finanţat de Banca Europeană de Investiţii (BEI).

La finalul inspecţiei, edilul şef şi-a exprimat certitudinea că lucrările de reabilitare la toate şcolile şi grădiniţele incluse în programul BEI vor fi finalizate în termenul stabilit, adică până la finele anului 2011.

‘Sunt mulţumit de ceea ce am văzut la cele trei şcoli pentru că oamenii se mişcă, îşi văd de treaba lor şi am certitudinea că la sfârşitul anului 2011 vom termina tot programul care era uitat de Dumnezeu undeva în istorie. Până acum, lucrurile sunt în echilibru şi chestia asta mă bucură. Dar vreau să le văd şi eu cu ochii mei ca să fiu şi sigur’, a spus Oprescu.


Din totalul de 102 unităţi de învăţământ incluse în programul BEI, până acum 33 de şcoli au fost finalizate integral, la 17 şcoli au fost terminate diferite corpuri de clădire, restul de 52 de unităţi aflându-se în diferite stadii de execuţie. Primarul Capitalei a apreciat că, în cazul Colegiului Naţional ‘Mihai Viteazul’, una dintre şcolile verificate duminică, au fost două etape de consolidări. Oprescu a explicat că unul dintre corpurile colegiului a fost consolidat timp de 10 ani, iar după intrarea în vigoare a programului BEI, lucrarea contractată a se efectua pe o perioadă de 30 de luni a fost finalizată în şapte luni.


‘Până să intre programul BEI a fost sectorul 2, a reparat ce a putut sectorul 2, iar după aceea a apărut programul BEI, moment după care nu s-a mai întâmplat nimic vreo şapte ani. După aceea a început să se întâmple şi în doi ani de zile, pe rând, au intrat toate lucrurile acestea’, a arătat Oprescu. El a mai spus că în anul 2008, când a venit la conducerea Primăriei Capitalei, erau finalizate opt şcoli, iar încă patru ‘erau începute decât pe hârtie’.


Oprescu a amintit şi de faptul că Primăria Capitalei a demarat în urmă cu trei luni, programul de construire de creşe, el spunând că va vrea să viziteze prima creşă finalizată. ‘Avem în program construirea a 13 creşe pentru anul viitor. Nu am aşteptat indicaţiile preţioase pentru că după statisticile pe care le avem la primărie s-a văzut foarte clar că numărul de copii a crescut şi că e nevoie de aşa ceva. Nu ştiam pe vremea aia că începe discuţia, dacă lăsam mămicile acasă doi ani, un an’, a afirmat Oprescu.


Primarul Capitalei a vizitat, duminică, lucrările la Colegiul Naţional Mihai Viteazul, la Şcoala generală nr. 40 şi Şcoala Specială nr. 1 din Bucureşti. Programul ‘Reabilitarea Infrastructurii Educaţionale din Bucureşti’ are ca termen de finalizare sfârşitul anului 2011 şi cuprinde 102 unităţi de învăţământ. Valoarea totală a proiectului este de 228,2 milioane de euro, dintre care 112,2 milioane euro reprezintă împrumut acordat de BEI, 116 milioane de euro fiind din bugetul local. AGERPRES