Soluţii de reabilitare termică a blocurilor, puse în discuţie la Oradea

reabilitare oradea.jpgPortalul naţional de Administraţie Publică www.Administratie.ro, împreună cu DEKO Professional şi www.EuroUrbanism.ro au organizat săptămâna trecut seminarul cu tema “Creşterea performanţelor energetice ale clădirilor prin reabilitare termică”, la Oradea.

Evenimentul a beneficiat de intervenţii şi prezentări din partea: Arh. Raluca COVĂCESCU, Preşedinte al Ordinului Arhitecţilor din România – Filiala Bihor, Moderator al evenimentului; Arh. Paul SZASZ, Specialist în reabilitare termică; Ing. Emil SABĂU, Auditor energetic; Mihai MEREUŢĂ, Preşedinte, Liga Habitat (intervenţie telefonică); Adriana LIPOVEANU, Şef Inspectoratul de Stat în Construcţii; Mircea TESCARU, Sales Regional Manager, DEKO Professional; Laurenţiu PLOSCEANU, Preşedinte Asociaţia Română a Antreprenorilor în Construcţii (intervenţie telefonică).

Economia medie de energie realizată prin reabilitare termică este 40-55%. Emil SABĂU, auditor energetic, a arătat ca reabilitarea termică a unui bloc P+4E cu 20 apartamente costa, estimativ, aproximativ 61 Euro/mp fără TVA, în condiţiile în care se asigura placarea faţadelor exterioare cu polistiren ignifugat de 10 cm şi tâmplărie PVC.

Din expunerile vorbitorilor şi audientei a reieşit ca cele mai slabe lucrări din punct de vedere al calităţii, în toată ţara, sunt cele realizate pe banii statului, când singurul criteriu de performanţă este preţul. De asemenea, constructorii oferă o garanţie pentru o lucrare de reabilitare de aproximativ doi ani, în condiţiile în care materialele au o garanţie, oferită de producător, cuprinsă între 15 şi 30 de ani, a arătat Mircea TESCARU, Regional Manager DEKO Professional.

De asemenea, Mihai MEREUŢĂ, preşedinte al Ligii Habitat, a arătat, în intervenţia sa, că ideea finanţării lucrărilor de reabilitare de către stat nu este benefică pentru asociaţiile de proprietari, ele neavând posibilitatea de a urmări calitatea lucrărilor executate şi de a sancţiona constructorii, în cazul nerespectării normelor de calitate.

Pentru anul 2010, Primăria Oradea a primit 45 de cereri pentru reabilitarea locuinţelor prin programul naţional. Orădenii îşi pot reabilita termic apartamentele prin două programe, cel naţional şi unul pus la punct de Primăria Oradea. Până acum, cel mai mare succes l-a avut cel naţional, subvenţionat de Guvern şi Primăria Oradea în proporţie de 80 la sută şi de asociaţiile de locatari, de 20 de procente. Prin programul local asociaţiile de locatari pot să ofere unui constructor acoperişul blocului, el face mansardă şi izolează blocul şi îşi scoate investiţia prin vânzarea locuinţelor construite la mansardă. Pe baza programului guvernamental, în anul 2008 au fost reabilitate termic două blocuri de locuinţe în Oradea. În 2009 au fost finalizate lucrările la 3 blocuri, iar alte 9 blocuri au intrat în execuţie.

Programul iniţiat de portalul www.Administratie.ro împreună cu DEKO Professional este organizat în acest an în Timişoara, Craiova, Cluj-Napoca, Oradea, Bucureşti, Piatra Neamţ şi Constanţa.