Sindicaliştii Primăriei Bistriţa încearcă să obţină în instanţă revenirea la salariile de bază din decembrie 2018

Sindicatul Liber al Angajaţilor din Primăria municipiului Bistriţa a început, în această lună, acţiunea de atacare în contencios-administrativ a hotărârii luate de Consiliul Local în luna ianuarie, prin care salariile de bază ale celor aproximativ 800 de angajaţi au fost reduse pentru a se putea plăti indemnizaţia de hrană, devenită obligatorie în baza prevederilor OUG 114/2018.

Plângerea prealabilă iniţiată de sindicat a fost prezentată în cadrul unei şedinţe ordinare a Consiliului Local Bistriţa, reprezentanţii angajaţilor invocând faptul că nu a fost respectată hotărârea CL din iulie 2017 prin care au fost stabiliţi coeficienţii de ierarhizare, coeficienţi de care s-a ţinut cont şi la începutul anului 2018, atunci când salariile de bază au fost modificate odată cu majorarea salariului minim pe economie de la 1.450 la 1.900 lei pe lună.

Sindicaliştii consideră că, în luna ianuarie 2019, coeficienţii de ierarhizare au fost eliminaţi ilegal, ceea ce a condus la scăderea salariilor tuturor angajaţilor, cu excepţia indemnizaţiilor primarului şi viceprimarilor, care au fost calculate în continuare prin înmulţirea coeficientului de ierarhizare cu salariul minim majorat.

“Consecinţa diminuării salariilor de bază ne plasează în rândul persoanelor discriminate în raport cu alţi bugetari din cadrul familiei ocupaţionale “Administraţie”, cărora li s-au majorat salariile sau le-au fost menţinute la nivelul anului 2018, până la aprobarea bugetului pe anul 2019″, se arată în plângerea prealabilă a sindicatului.

În răspunsul formulat de Direcţia Administraţie Publică – Juridic din cadrul Primăriei Bistriţa, se arată că hotărârea CL dată în luna ianuarie “nu încalcă nicio prevedere legală, cât timp coeficienţii de ierarhizare la care se referă petenta nu au fost stabiliţi prin lege” şi că “salariile lunare ale angajaţilor instituţiei nu au fost diminuate faţă de nivelul lunii decembrie 2018, având în vedere acordarea cu data de 01.01.2019 a indemnizaţiei de hrană în cuantum de 347 lei lunar”.

La şedinţa Consiliului Local Bistriţa din luna ianuarie a acestui an, primarul social-democrat Ovidiu Creţu declara că a propus reducerea salariilor pe motiv că bugetul nu ar putea suporta influenţa generată prin plata indemnizaţiei de hrană. “Am propus Consiliului Local o reducere a salariilor tuturor angajaţilor din primărie, astfel încât să păstrăm veniturile de anul trecut, din 2018. Deci salariul din 2019, plus indemnizaţia de hrană, va fi egal cu venitul din 2018. Influenţa care ar fi în plus, dacă nu am face această reducere, ar fi undeva la 4 milioane de lei, ceea ce este greu de suportat, şi am făcut-o având în vedere faptul că angajaţii Primăriei municipiului Bistriţa au salarii bune, comparativ cu alte municipii similare din România. (…) Am calculat de aşa natură salariile încât pe anul 2019 nimeni să nu piardă, faţă de veniturile de anul trecut”, a declarat la acea dată Ovidiu Creţu. AGERPRES