Sibiul se promovează în Austria şi Germania, unde multe localităţi sunt “oraşe – muzeu”

sibiu_centru_mare.jpgSibiul va fi promovat ca destinaţie turistică începând de joi, până pe 22 ianuarie, la două târguri internaţionale de turism – primul cel de la Viena (Austria), al doilea, de la Stuttgart (Germania) – oraşul transilvănean deosebindu-se de multe oraşe nemţeşti, prin faptul că este un “oraş viu” 24 de ore, nu un “oraş – muzeu”, a declarat joi primarul Klaus Iohannis, într-o conferinţă de presă.

“Am văzut oraşe din Germania care în partea centrală arată excepţional, fiecare detaliu este ca şi nou pictat, parcările sunt suficiente, pavajul este de cea mai bună calitate, magazinele funcţionează foarte bine şi ziua este foarte frumos, e plin de turişti, miroase bine, dar seara, de la ora 6,00, dispare totul şi devine un oraş fantomă. Vă spun sincer că aşa ceva nu îmi doresc pentru Sibiu. O exacerbare a transformărilor în centru, într-o mare zonă comercială, aduce riscul transformării în ceva de tip muzeu pe timp de zi şi vreau ca Sibiul să rămână viu şi pe timp de zi şi pe timp de noapte”, a spus Iohannis.

Acesta a explicat că începând de joi până duminică Sibiul, primul oraş românesc devenit, în 2007, Capitală Culturală Europeană, va fi prezent la Târgul Internaţional de Turism de la Viena (Austria), un târg care se adresează în egală măsură publicului şi operatorilor în turism. Târgul înregistrează la fiecare ediţie peste 700 de expozanţi din peste 70 de ţări, iar ediţia precedentă s-a bucurat de prezenţa a peste 116.000 de vizitatori.

În perioada 14 – 22 ianuarie, va avea loc la Stuttgart (Germania) un târg destinat preponderent publicului care caută oferte de vacanţe şi petrecerea timpului liber. Evenimentul se desfăşoară pe o suprafaţă expoziţională de 105.000 de metri pătraţi, bucurându-se de participarea a peste 1.850 de expozanţi care provin din 100 de ţări. La ediţia de anul trecut, 220.000 de vizitatori au căutat oferte pentru călătorii de vacanţă.

Reprezentanţii municipalităţii vor distribui la cele două târguri un total de 4.100 de materiale de promovare – hărţi, pliante şi broşuri de promovare a Sibiului şi a obiectivelor sale turistice, dar şi broşuri de prezentare a unităţilor de cazare din municipiul Sibiu. La Sibiu, cele două centre de informare turistică aparţinând municipalităţii au înregistrat în ultimele şase luni un flux constant şi destul de important de turişti. La Centrul de Informare Turistică din Piaţa Mare cel mai mare număr de turişti a fost înregistrat în luna august, când aproape 4.200 de persoane au solicitat informaţii.

Peste 2.700 de turişti au trecut pragul centrului de informare turistică şi în luna iulie şi puţin mai atipic pentru lunile de extra-sezon, în septembrie au fost înregistraţi aproape 3.900 de turişti, iar în luna octombrie, aproape 2.000. În ceea ce priveşte ţara de provenienţă, cei mai mulţi turişti au provenit din Germania şi din România, dar şi din Spania, Franţa sau Italia. Aceştia au solicitat cel mai des harta oraşului, informaţii despre evenimente culturale şi obiective turistice şi informaţii referitoare la opţiunile de transport local. În total au fost împărţite anul trecut prin centrele de informare turistică peste 13.700 de hărţi. De asemenea, au existat turişti care s-au interesat de traseele montane sau împrejurimile oraşului sau despre orarul muzeelor din oraş.

Pentru a-i ajuta pe hotelieri, de la 1 ianuarie 2012 taxa hotelieră a scăzut la Sibiu de la 4% la 1%. În anul 2011, municipalitatea a încasat din taxa hotelieră suma de 1.549.585 de lei, sumă comparabilă cu cele din 2007 şi 2008, în contextul în care tarifele de cazare au scăzut. “Noi vom continua strategia de promovare în acest domeniu, chiar şi în contextul acestei scăderi a taxei hoteliere pentru că dorim să sprijinim turismul sibian şi pe cei care îşi desfăşoară activitatea în acest domeniu. Dorim să continuăm construcţia imaginii Sibiului ca destinaţie turistică. Această sumă pe care noi o încasam din taxa hotelieră reprezenta doar o mică parte din finanţarea pe care bugetul local o asigură pentru această strategie de promovare turistică”, a declarat primarul Klaus Iohannis.

Edilul şef al municipiului a precizat joi că de sâmbătă va debuta la Sibiu un curs pentru ghizii turistici locali, iar, după ce vor absolvi acest curs, participanţii pot urma şi un curs de atestare pentru ghizi turistici naţionali. Costul cursului pentru ghizi locali este de 290 de euro, iar cel pentru ghid naţional costă 90 de euro. AGERPRES