Senatul a adoptat tacit ordonanţa prin care preşedinţii consiliilor judeţene se aleg prin vot direct

Senatul a adoptat tacit, pe 4 septembrie, în plen, OUG 40/2019 care prevede că preşedinţii consiliilor judeţene se aleg prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Termenul pentru dezbatere şi vot în Senat – prima cameră sesizată în acest caz – s-a împlinit pe 3 iulie, iar nota de adoptare tacită a Ordonanţei a fost citită în plen, de preşedintele interimar al Senatului, Şerban Valeca.

Până în prezent, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene, precum şi viceprimarii se alegeau prin vot indirect, de către consiliile judeţene, respectiv consiliile locale.

“Măsurile propuse de prezentul proiect de act normativ nu sunt de natură de a afecta drepturile electorale în înţelesul stabilit de jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv de Codul de bune practici în materie electorală şi nici nu îngreunează organizarea şi desfăşurarea alegerilor”, se arată în expunerea de motive a actului normativ.

Partidul Naţional Liberal a solicitat pe 7 iunie Avocatului Poporului să sesizeze CCR în privinţa OUG 40/2019 pentru că acest act normativ “încalcă grav” legea fundamentală şi “induce o discriminare” între aleşii locali, după cum a declarat la acea dată Ionel Dancă, purtător de cuvânt al PNL.

Camera Deputaţilor va dezbate, în calitate de for decizional, proiectul de lege pentru aprobarea OUG 40/2019 privind modificarea şi completarea Legii nr.115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale

nr.215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali, pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale nr.215/2001, precum şi pentru modificarea Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali. AGERPRES