Seminar dedicat reabilitarii termice, la Oradea

reabilitarea_termica.jpgPortalul naţional de administraţie publică www.Administratie.ro, împreună cu www.EuroUrbanism.ro şi compania DEKO Professional au demarat în 2009 programul de informare şi dezbatere a soluţiilor şi problemelor în domeniul reabilitării termice “Reabilitarea termică în România”. Au fost organizate seminarii în şapte mari oraşe din ţară; programul s-a bucurat de participarea, în total, a peste 400 de companii şi instituţii locale şi a peste 70 de instituţii de presă.

În 2010, Seminarul local cu tema “Creşterea performanţelor energetice ale clădirilor prin reabilitarea termică” va avea loc la Oradea, pe 2 iunie, la Hotel Silver, Str. Louis Pasteur nr. 102.

La seminar vor participa reprezentanţi ai Primăriei Oradea, reprezentanţi ai Inspectoratului de Stat în Construcţii, auditori energetici, companii de construcţii. Vor interveni, telefonic, reprezentanţi MDRL, ARACO, Liga Habitat.

Programul seminarului este umătorul:

10:00 – 10:30 Înregistrarea participanţilor

10:30 – 13:00 Seminar

13:00 – 14:00 Cafea, gustări, discuţii

Moderator va fi Arh. Raluca COVACESCU, Preşedinte al Ordinului Arhitecţilor din România – Filiala Bihor.

Invitaţii sunt:

– Paul SZASZ, Arhitect, specialist în reabilitare termică;

– Ing. Emil SABAU, Auditor Energetic;

– Adriana LIPOVEANU, Şef Inspectoratul de Stat în Construcţii Bihor;

– Mircea TESCARU, Regional Manager DEKO Professional;

Vor avea intervenţii telefonice în direct:

– Valentin STANESCU, Director Direcţia Generală Construcţii Locuinţe şi Reabilitare Termică din Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului;

– Laurenţiu PLOSCEANU, Preşedinte Asociaţia Română a Antreprenorilor de Construcţii;

– Mihai MEREUŢA, preşedinte Liga Habitat.

Participarea la seminarul cu tema “Creşterea performanţelor energetice ale clădirilor prin reabilitarea termică” este gratuită, pe baza inscrierii la organizatori: Livia Chirilă, Asistent Proiect, telefon: 0372 900326, 0232410013, e-mail: livia.chirila@osc.ro.